Un activist din Cahul se plânge că este persecutat de autorităţi. Este acuzat că şi-a falsificat diploma, chiar dacă a studiat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Judecătoria Cahul a eliberat azi un mandat de arest pentru 30 de zile a unui activist din Cahul, învinuit că şi-ar fi falsificat diploma de licenţă. Dosarul a fost pornit încă acum un an, când o persoană necunoscută s-a adresat organelor de drept menţionând că diploma eliberată pe numele lui Sergiu Renţa, din Cahul, este una falsă. Astfel, în scurt timp, procurorul Alexei Buţenco a semnat ordonanţa de urmărire penală şi de recunoaştere a acestuia în calitate de învinuit. Sergiu Renţa însă, care este şi coordonatorul Organizaţiei Teritoriale Cahul a „Partidului Nostru” se declară nevinovat suţinând că este persecutat pe motive politice, la comanda oponenţilor săi din Partidul Democrat.

Despre aceasta activistul a declarat acum câteva minute în cadrul unei apariţii live pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui, ca urmare a adresării unei persoane necunoscute care a prezentat o copie a diplomei sale, Procuratura raionului Cahul s-a autosesizat, solicitând de la Universitatea de Stat din Moldova o adeverinţă precum că Sergiu Renţa nu a fost student al instituţiei de învăţământ. De altă parte, acesta a mers personal la Arhiva USM care i-a eliberat peste câteva luni un certificat precum că într-adevăr a absolvit în anul 2006 Facultatea de Economie a USM, cu ştampila arhivei instituţiei şi semnăturile necesare.

„Eu deţin un conţinut al unei adeverinţe, partea acuzării deţine altă copie fără blanchetă. Am cerut expertiza acestor documente. Noi cu apărătorul considerăm că nu poate fi făcută o învinuire fără măcar a avea o expertiză care să arate că diploma mea este falsă, dar s-a ajuns până unde s-a ajuns. Astăzi, fiind în deplasare, apărătorul meu Negoiţă Valeriu a participat la şedinţa de judecată, motivând că Sergiu Renţa trebuie să fie la Ministerul Educaţiei de unde a solicitat să-mi spună cărei universităţi i s-a eliberat această diplomă şi cărui student, nici până astăzi nu am primit acest răspuns. Instanţa a hotărât că eu mă eschivez de la colaborare şi este necesar să fiu reţinut pe 30 de zile”, a menţionat activistul din Cahul al „Partidului Nostru”, precizând că a atacat azi decizia la Curtrea de Apel solicitând să fie anulată încheierea.

Acesta se întreabă cine a avut acces la dosarul său personal de la „Moldtelecom”, unde a activat pe parcursul mai multor ani, dar şi de ce procurorul nu a întocmit un proces-verbal după ce o persoană anonimă a depus plângerea, fără a dori să se prezinte. „Am mai depus nişte plângeri la Procuratura Generală în care am cerut să fie declarată ca ilegală ordonanţa de pornire a urmăririi penale şi declararea mea în calitate de învinuit. Procuratura Generală a spus că este de competenţa Procuraturii Cahul, iar Procuratura Cahul a spus că deja este târziu pentru că dosarul a fost transmis în instanţă.

Sergiu Renţa a menţionat că în spatele acestui dosar ar sta unele persoane din partea Partidului Democrat, la comanda cărora foarte repede se fabrică şi se duce acest dosar. „O spun în glas tare că o să continui să lupt şi să-mi apăr dreptatea. Orgoliile celor din PD sunt mari. Ei încrearcă prin mine să bage spaima în ceilalţi colegi. Nu ne vom da cu una cu două. Nu mă sperie arestul pentru 30 de zile. N-o să cad pradă regimului tâlhăresc şi o să merg până la capăt”, a mai menţionat acesta în apariţia sa de pe reţeaua de socializare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...