UE refuză să cedeze presiunilor Rusiei în privința acordului de liber-schimb cu Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Bruxellesul nu va ceda presiunilor Rusiei care solicită amânarea aplicării acordului de liber-schimb între Uniunea Europeană și Ucraina, a anunțat joi comisarul european pentru comerț, Cecilia Malmstrom, citat de AFP.

Acest acord de liber-schimb, care ridică barierele vamale în cele două sensuri pentru sute de produse, urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016.

„Nu ține de Rusia să decidă. Uniunea Europeană, statele membre, ucrainenii, Juncker’, președintele Comisiei Europene, ‘toți au zis că data este 1 ianuarie 2016”, a declarat Cecilia Malmstrom la sosirea la reuniunea miniștrilor europeni ai comerțului.

„Suntem de acord să discutăm cu rușii despre dificultățile de ordin practic. O vom face. Este o reuniune ministerială mai târziu în această lună pentru a găsi soluții practice”, a adăugat ea. „Dar data este 1 ianuarie 2016”, a subliniat ea.

Acordul de liber-schimb constituie pilonul comercial al acordului de asociere între UE și Ucraina semnat în iunie 2014. El trebuia inițial să fie aplicat încă din noiembrie anul trecut, dar europenii au amânat data după încheierea primului armistițiu în estul Ucrainei, în septembrie.

Gestul a fost interpretat drept un gest conciliant față de Rusia, acuzată că le-a furnizat separatiștilor proruși susținere sub formă de armament și de militari.

Moscova denunță de mult timp acordul de asociere, în care percepe o intruziune în sfera sa de influență și un obstacol comercial pentru exporturile sale. Reuniunile între experții europeni, ruși și ucraineni s-au desfășurat la Bruxelles pe 20 și 21 aprilie.

„Partea rusă a informat celelalte două delegații că am identificat riscuri pentru economia rusă, pentru relațiile economice între Rusia și Ucraina și cooperarea între UE și Rusia”, a explicat ambasadorul Rusiei pe lângă UE, Vladimir Cijov.

„A fost o discuție pozitivă, fiecare a încercat să dea dovadă de flexibilitate”, a subliniat o sursă diplomatică europeană. „Dar în final Rusia a solicitat amânarea pilonului comercial al acordului de asociere” până în 2017 și „a amenințat să suprime preferințele comerciale rusești pentru Ucraina” în prezent în vigoare, a adăugat diplomatul.

În ciuda acestui refuz, europenii nu vor ‘să întrerupă canalul de discuții cu Rusia’ pe acest subiect, a precizat diplomatul, în contextul în care Cei 28 au impus puternice sancțiuni economice împotriva Moscovei din cauza implicării sale în conflictul din Ucraina.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...