G7 condiționează ridicarea sancțiunilor împotriva Moscovei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Miniștrii de externe ai țărilor din G7 au condiționat miercuri ridicarea sancțiunilor economice la adresa Rusiei de respectarea de către Moscova a acordurilor de la Minsk ce stipulează o reglementare pașnică a conflictului din Ucraina, informează AFP.

Miniștrii de externe ai celor șapte mari puteri economice mondiale (SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Canada) participă la a doua lor reuniune în acest format, fără Rusia, după expulzarea acestei țări din G8 ca urmare a anexării Crimeii, anul trecut.

„G7 subliniază legătura strânsă între o punere în aplicare completă a acordurilor de la Minsk (de către Rusia) și sancțiunile internaționale”, au afirmat miniștrii, într-un comunicat comun difuzat la finalul unei reuniuni la Lubeck, în nordul Germaniei.

„Sancțiunile nu sunt un scop în sine. Durata lor este în mod clar legată de punerea în aplicare completă a acordurilor de la Minsk de către Rusia și de respectarea suveranității Ucrainei”, au mai afirmat șefii diplomațiilor țărilor G7. Ei au îndemnat Moscova să „ia măsuri eficiente pentru a stopa susținerea acordată combatanților separatiști” în estul Ucrainei pe la frontiera rusă.

G7 s-a declarat miercuri „unit în convingerea că actualul conflict din Ucraina nu poate fi reglementat decât prin mijloace diplomatice”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...