Ucraina, decisă să plătească datoria la gaze către Moscova în zece zile

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a promis că Ucraina va plăti în zece zile datoria pentru gaze Rusiei, dacă cele două ţări vor ajunge la un acord, luni, cu privire la termenii noului contract.

„Ne vom plăti facturile”, a promis Iaţeniuk într-un interviu acordat postului public de televiziune german ZDF. „Mai întâi trebuie să semnăm contractul şi apoi, după zece zile, Ucraina va plăti”, a precizat el.

Oficialii ucraineni, ruşi şi comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger, se vor reuni, luni, la Bruxelles pentru o nouă serie de negocieri privind livrarea de gaze ruseşti Ucrainei. Moscova a ameninţat că va întrerupe furnizarea de gaze Kievului începând de marţi dacă Ucraina nu îşi plăteşte datoriile în valoare de câteva miliarde de dolari. Ucraina a virat o primă tranşă de 786 de milioane de dolari vineri.

Luni, cele două ţări ar trebui să ajungă la un acord privind preţul livrărilor pentru aprilie şi mai – contestat de Kiev după ce Rusia l-a mărit considerabil – şi cel pentru livrările viitoare.

„Trebuie să semnăm un nou contract. Dacă Rusia nu vrea acest nou contract, ne vom revedea în faţa unui tribunal din Stockholm”, a declarat Iaţeniuk, al cărui interviu pentru ZDF va fi difuzat duminică seara. Postul de televiziune a difuzat câteva extrase în avans.

Ucraina vrea să atace în justiţie Rusia pentru încălcarea acordului comercial dintre cele două ţări, în cazul în care nu va fi găsită o soluţie luni.

Moscova a semnalat că este pregătită să facă un gest privind preţul gazelor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...