Țuțu în Parlament: „Cât amidon avem în Moldova?” Răspunsul cu zâmbetul pe buze al unui liberal

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cât amidon există în Moldova. Aceasta a fost întrebarea acordată de deputatul democrat Constantin Țuțu în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului. S-a întâmplat în contextul dezbaterii proiectului de lege privind interzicerea utilizării și comercializării pungilor din plastic de unică folosință de către unitățile comerciale cu amănuntul, propus de fracțiunea Partidului Liberal.

Astfel, liberalul Valerian Bejan, care a prezentat proiectul de la tribuna Parlamentului, a propus ca alternativă utilizarea pungilor biodegradabile produse, de exemplu, din amidon. Asta în condițiile în care pungile din plastic se dizolvă extrem de greu și poluiază mediul încojurător.

„Câtă materie primă avem în Moldova?”, a întrebat democratul Constantin Țuțu. „În surplus”, a fost răspunsul lui Valerian Bejan. „Amidonul se regăsește, în primul rând, în cartofi”, a mai spus zâmbind Valerian Bejan.

Proiectul de lege a fost votat în prima lectură cu votul majorității deputaților în Parlament. Acesta prevede că „utilizarea/comercializarea pungilor din plastic de unică folosință de către unitățile comerciale cu amănuntul se sancționează cu amendă de la 100 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 200 de unități convenționale sau cu amendă în mărimea valorii produsului respectiv, dar nu mai puțin de 200 de unități convenționale, aplicată persoanei juridice”.

Proiectul urmează a fi implementat treptat în perioada 2019-2021, în funcție de mărimea unității comerciale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...