Tusk: Europa se va comporta „altfel decât în 1939″, înainte de Al Doilea Război Mondial

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Țările europene se confruntă din nou cu răul, la fel ca înainte de Al Doilea Război Mondial, însă de data aceasta Europa se va comporta altfel, și-a exprimat convingerea președintele Consiliului European, Donald Tusk, informează agenția de presă Unian.

„Am citit că răul a devenit banal, că răul este din nou aici (în Europa), iar cel mai bine cunoaște acest lucru președintele Ucrainei, Petro Poroșenko”, a spus Tusk, la Gdansk. Donald Tusk, care înainte a condus guvernul Poloniei, a constatat că în ultima vreme în discuțiile din Europa a început să fie abordată tot mai des tema „războiului, morții, sângelui” și a subliniat că este imposibil de prevăzut ce poate aduce viitorul.

Cu toate acestea, Donald Tusk și-a exprimat convingerea că de data aceasta Europa va putea duce o altfel de politică decât cea din ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial. „Cred cu tărie că Europa poate fi, altfel decât în 1939, responsabilă, că europenii se pot simți responsabili pentru întregul continent european, nu doar pentru popoarele lor”, a spus Tusk.

Președintele Consiliului European a atras atenția că și politicienii europeni conștientizează consecințele acțiunilor lor, remarcând că puțini sunt cei care se vor duce la parada organizată de Moscova la 9 mai, de Ziua Victoriei. „Am început să ne gândim la ce victorie se gândește pe viitor organizatorul paradei”, a subliniat Donald Tusk.

Tusk și-a exprimat convingerea că Europa poate fi puternică și ea trebuie tratată cu respect. „După întâlnirea de azi, am mai multă încredere că Europa este responsabilă și puternică”, a adăugat Tusk.

Polonia a marcat joi 70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, dar și începutul celor 45 de ani de dominație sovietică în Europa de Est. Președintele polonez Bronislaw Komorowski a invitat la Gdansk, locul unde a luat naștere mișcarea sindicală Solidaritatea, mai mulți lideri politici pentru o întâlnire ce a avut loc în seara zilei de joi, după o ceremonie la Westerplatte, unde la 1 septembrie 1939 erau trase primele lovituri de tun.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...