Trupa SunStroke Project cântă, duminică, la finala Eurovision România

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Românca Miruna Mănescu, reprezentanta Elveției în concursul Eurovision de la Kiev, reprezentantul Spaniei, Manel Navarro, și moldovenii SunStroke Project sunt invitații speciali ai Finalei Eurovision România. Ei aduc în fața publicului din România melodiile cu care Elveția, Spania și Moldova merg în Ucraina.

Publicul își votează favoritul la Eurovision duminică, 5 martie, dintre: Cristina Vasiu, MIHAI, Ramona Nerra, Ana Maria Mirică, Instinct, Ilinca feat. Alex Florea, Tavi Colen & Emma, Maxim, Eduard Santha și Xandra.

Premiu de 5.000 de euro pentru câștigătorul Eurovision România

Mai este doar o zi până când românii își aleg reprezentantul în concursul Eurovision din acest an. În finala din 5 martie, în doar trei minute, fiecare dintre cei zece finaliști va da tot ce are mai bun pentru a ne convinge că melodia sa merită să se califice pentru Eurovision Song Contest.

În direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internațional, TVR Moldova și online, pe TVR+, vom urmări melodiile și show-urile celor zece concurenți — Cristina Vasiu, MIHAI, Ramona Nerra, Ana Maria Mirică, Instinct, Ilinca feat. Alex Florea, Tavi Colen & Emma, Maxim, Eduard Santha și Xandra, iar telespectatorii vor decide cine pleacă la Kiev din partea României. Iuliana Tudor, gazda spectacolului finalei, ne dă întâlnire la ora 20.30. Vedeta TVR va fi susținută, din Camera Verde, de Ioana Voicu și Dan Helciug, care vor culege impresiile și reacțiile concurenților.

SunStroke Project au avut cel mai mare număr de voturi din partea publicului și cele mai multe note de 12 de la juriu din Republica Moldova. Astfel, piesa lor „Hey Mamma” a ieșit învingătoare în selecția națională din Moldova și se va auzi pe scena de la Kiev, în mai. Până atunci, trioul moldovenesc, care a mai reprezentat Moldova și în 2010 la Eurovision, își face cunoscută melodia publicului din România cântând în finala națională Eurovision din 5 martie.

Publicul votează timp de o oră și alege reprezentantul României pentru Eurovision 2017

În finala Selecției Naționale din 5 martie, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pentru scena de la Kiev, dintre piesele rămase în concurs, prin televot. Cristina Vasiu, MIHAI, Ramona Nerra, Ana Maria Mirică, Instinct, Ilinca feat. Alex Florea, Tavi Colen & Emma, Maxim, Eduard Santha și Xandra sunt concurenții pe care îi vom vedea pe scena duminică seară, în finala națională a concursului Eurovision 2017. Dintre ei, publicul va alege câștigătorul.

Câștigătorul Eurovision România din acest an va fi recompensat, pe lângă trofeu, cu un cec de 5.000 euro, sumă destinată pregătirii show-ului artistului pentru finala internațională.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...