Trump promite că în curând lumea va afla adevărul în unul din cele mai mari controverse din istoria SUA

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele american Donald Trump a anunţat redeschiderea unuia dintre cele mai „grele” dosare din istoria ţării sale, care a făcut şi face în continuare obiectul unor controverse uriaşe.

Este vorba despre uciderea celui mai tânăr preşedinte din istoria Statelor Unite ale Americii, John Fitzgerald Kennedy – JFK.

Ajuns preşedinte la 43 de ani, democratul JFK a fost ucis pe 22 noiembrie 1963, la trei ani de când fusese ales în funcţie.

Astfel, Trump a anunţat sâmbătă, pe contul sau de Twitter, că, pentru a oferi mai multe informaţii, „voi permite, ca preşedinte, să se deschidă dosarul JFK, mult timp blocat şi clasificat”.

Anunţul sau vine în condiţiile în care, pe 26 octombrie, este dată limita stabilită de Congres privind publicarea unor documente în continuare secrete – inclusiv ale CIA şi FBI -, relatează CNN.

Casă Albă a transmis, în această săptămâna, că lucrează „pentru a asigura că volumul maxim de informaţii poate fi difuzat publicului”, până la termenul limita de săptămâna viitoare.

La rândul sau, preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, republicanul Chuck Grassley, i-a cerut lui Trump să grăbească publicarea documentelor: „Nu este niciun motiv să le mai păstrăm ascunse. Este vremea să lăsăm poporul american şi pe istorici să tragă propriile concluzii”.

Trump însuşi nu este străin de controverse sau de teorii ale conspiraţiilor ce au învăluit asasinatul celui de-al 35-lea preşedinte.

În timpul campaniei prezidenţiale, miliardarul a făcut o afirmaţie nefondată despre tatăl rivalului sau republican, Ted Cruz, despre care a spus că a avut legături cu asasinul Lee Harvey Oswald, declaraţie pe care nu şi-a retras-o niciodată şi pentru care nici nu a cerut scuze


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...