Trump anunță denunțarea politicii de apropiere față de Cuba. Reacția Guvernului de la Havana

Trump anunță denunțarea politicii de apropiere față de Cuba. Reacția Guvernului de la Havana

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat vineri seară anularea politicii Administrației Barack Obama de apropiere față de Cuba, precizând că embargoul va fi reinstituit, relatează CNN.
Guvernul de la Havana regretă „pașii înapoi în relațiile dintre cele două țări”.

„Voi anula” politicile Administrației Barack Obama privind apropierea de Cuba, a afirmat Donald Trump, anunțând intensificarea embargoului și limitarea turismului.

Donald Trump a promis „dezvăluirea crimelor comise de regimul Castro” și susținerea cetățenilor cubanezi.

„Timp de aproape șase decenii, poporul cubanez a suferit sub regimul comunist”, a precizat Trump în Miami.

„Chiar și în acest moment, Cuba este condusă de aceeași oameni care au omorât zeci de mii de cetățeni, care au încercat să răspândească ideologia represivă și eșuată și care la un moment dat au încercat să găzduiască arme nucleare aproape de frontierele noastre”, a argumentat Donald Trump, pledând, potrivit CNBC, pentru „eliberarea Cubei în curând”.

De altă parte, Guvernul de la Havana a „denunțat” noile restricții în schimburile dintre Cuba și SUA anunțate vineri de Donald Trump, „reiterând” dispoziția sa de a continua „dialogul” angajat cu Washingtonul de la restabilirea relațiilor dintre cele două țări.

„Orice strategie vizând schimbarea sistemului politic, economic și social din Cuba, prin intermediul presiunilor (…) sau folosind metode mai subtile, va fi sortită eșecului”, a atras atenția guvernul condus de Raul Castro.

0