Trump amenință Honduras, Guatemala și El Salvador cu tăierea ajutorului american dacă nu-i opresc pe migranți

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele american Donald Trump a amenințat marți seară Honduras, Guatemala și El Salvador cu tăierea ajutorului dacă nu reușesc să-i oprească pe migranți să le traverseze frontierele în drum spre SUA, relatează DPA.

„Am informat astăzi ţări ca Honduras, Guatemala şi El Salvador că, dacă le permit cetăţenilor lor, sau altora, să treacă prin frontierelor lor spre SUA, cu intenţia de intra ilegal în ţara noastră, toate plăţile către ele vor înceta!”, a postat Trump pe Twitter.

„Oricine intră în SUA ilegal va fi arestat şi deţinut, înainte de a fi trimis înapoi în ţară!”, a adăugat el.

Într-un tweet separat, preşedintele SUA a avertizat anterior Honduras că trebuie să oprească o caravană de migranţi care se îndreaptă spre nord, în caz contrar urmând să se confrunte cu o tăiere a ajutorului.

Este ultimul caz, din punct de vedere cronologic, în care ameninţarea cu tăierea ajutorului financiar este folosită ca armă politică de către administraţia Trump.

Donald Trump a avertizat Hondurasul anterior în cursul acestui an despre formarea unei alte caravane care se îndrepta spre SUA, care apoi s-a dispersat.

Media americane au urmărit ultima caravană din sud, relatând că circa 3.000 de persoane i s-au alăturat pe parcurs. Potrivit ultimelor informaţii, caravana a ajuns în Guatemala.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...