Trei terenuri de joacă au fost inaugurate în orașul Drochia, cu prilejul hramului, sărbătorit în ziua Adormirii Maicii Domnului

by D M
Distribuiti mai departe...

Trei terenuri de joacă au fost inaugurate în orașul Drochia, cu prilejul hramului localității, sărbătorit în ziua Adormirii Maicii Domnului. Despre aceasta a scris pe Facebook primarul localității, Nina Cereteu, delegată acolo de Partidul Nostru.
Edilul a vizitat unul dintre terenuri, care este multifuncțional și care a fost amenajat cu sprijinul financiar al Fundației “Renato Usatîi”, alături de fondatorul organizației și liderul PPPN, Renato Usatîi.

“Pe parcursul acestor cinci ani, am avut foarte mare suport din partea Fundației “Renato Usatîi”. Suntem la prima treaptă de restaurare a parcului din oraș, care se face tot datorită fundației. Parcul a fost pavat, amenajat cu bănci și urne. Avem instalate în oraș trei terenuri de joacă mari și astăzi o să mai vedem unul frumos. Și asta, pe lângă concertele grandioase care au permis bugetului orașului să economisească 1 milion 500 de mii de lei, pe parcursul acestor cinci ani”, a menționat primarul de Drochia, Nina Cereteu.

“În cinci ani, în toate proiectele implementate în orașul Drochia, din bani personali am investit 2 milioane 200 de mii de lei. Am contribuit la dezvoltarea acestui oraș. Știu că acești bani au fost cheltuiți rațional de doamna primar, care s-a consultat cu orășenii, a pus pavaj”, a spus Renato Usatîi în timp ce intra, însoțit de Nina Cereteu, în parcul din Drochia, pavat în anul 2016.

“În 2015, era imposibil să mergi pe aici. Locul era plin de tufișuri și neiluminat, dar astăzi e un loc frumos și noi ne bucurăm că oamenii se adună aici în fiecare seară, nu doar de sărbători, și vă mulțumim pentru tot suportul pe care ni l-ați oferit pe parcursul acestor ani, pentru că chiar l-am simțit”, a menționat primarul Nina Cereteu despre susținerea primită din partea lui Renato Usatîi.

Restaurat tot în timpul mandatului Ninei Cereteu a fost și havuzul din oraș, care nu a lucrat aproximativ 20 de ani.

“I-am păstrat construcția autentică, așa cum a fost din start și doar l-am restaurat”, a spus Nina Cereteu și a adăugat că în curând vor începe lucrările de pavare a aleii de lângă havuz, tenderul, în acest scop, fiind deja lansat.

“Intrăm într-o zonă a parcului care la fel pe timpuri a fost funcțională, era și teren de fotbal și baschet și volei și acum începem să-l reabilităm, iar primul pas, iarăși, este făcut de Fundația “Renato Usatîi” și urmează, în viitorul apropiat, prin proiect, să fie amenajat un skatepark, teren de baschet și volei”, a mai menționat Nina Cereteu despre un teren multifuncțional dotat cu aparate de fitness și pe care se află și elemente de joacă pentru copii.

“În tot ce vedeți aici instalat au fost investiți 200.000 de lei. Noi deja o să instalăm iluminat, camere video ca să nu avem surprize neplăcute.”

“Noi, de obicei, în toate satele și orașele în care avem primari, instalam terenuri de joacă pentru copii, dar anul acesta, doamna primar a propus să schimbăm conceptul pentru a amenaja un teren multifuncțional. Totul a fost instalat în luna august. Este cadoul de anul acesta pentru drochieni”, a spus în completare Renato Usatîi, menționând că banii au fost oferiți mai devreme de începerea perioadei electorale pentru a nu fi acuzat că se lucrează doar înainte de alegeri.

Totodată, Renato Usatîi a amintit că în fiecare an, cu ocazia sărbătoririi hramului, oferă câte 100 de mii de lei pentru satele în care Partidul Nostru are primari și câte 200 de mii de lei pentru orașe.

“De asta și avem în Drochia o investiție de 2 milioane 200 de mii de lei. Și sunt fericit că am putut să contribui la dezvoltarea infrastructurii orașului”, a punctat Renato Usatîi.

“Chiar mai mult decât autoritățile centrale, care de fapt ar trebui să facă lucrul acesta din banii noștri, ai contribuabililor”, a afirmat la rândul său primarul orașului Drochia, Nina Cereteu.

“La mulți ani tuturor drochienilor! Să știți că orașul vă simte lipsa și vă așteaptă cu dor și drag acasă. Noi depunem tot efortul ca să creăm condiții bune, să implementăm cât mai multe proiecte, să reușim să vă atragem acasă înapoi”, a spus Nina Cereteu într-un cuvânt de felicitare pentru drochieni.

Și Renato Usatîi i-a felicit pe drochieni cu ocazia sărbătoririi hramului, iar primarului Nina Cereteu i-a urat să aibă parte de cât mai multe proiecte realizate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.