Trei chișinăuieni au fost reținuți în punctul de trecere Leușeni pentru organizarea migrației ilegale a moldovenilor în UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Trei bărbați originari din capitală au fost reținuți pentru organizarea unui grup infracțional specializat în organizarea migrației ilegale a cetățenilor Republicii Moldova în Regatul Belgiei și în alte țări ale Uniunii Europene. Aceștia sunt bănuiți de falsificarea contra plată a actelor de identitate românești care ar permite cetățenilor moldoveni să se afle fără a fi condiționați de vreo constrângere pe teritoriul UE.

În urma perchezițiilor desfășurate în mijloacele de transport și la domiciliile suspecților, oamenii legii au depistat și ridicat calculatoare, telefoane mobile și cartele SIM, mostre de acte de identitate, carduri bancare, utilajul destinat confecționării blanchetelor de documente, acte de identitate românești falsificate, dar și documente eliberate de către autoritățile poloneze și cehe, care prezentau semne necaracteristice originalelor.

Cauza penală privind activitatea grupului infracțional este cercetată de ofițerii de urmărire penală și ofițerii de investigații al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Timp de aproximativ trei luni de zile au fost întreprinse mai multe măsuri de aflare și de supraveghere a faptelor ilicite exercitate de câțiva conaționali originari din orașul Chișinău.

În rezultatul acțiunilor procesuale de documentare, la începutul lunii iunie curent, cei trei bărbați au fost reținuți la ieșirea din Republica Moldova prin punctul de trecere Leușeni. Acțiunile de urmărire penală pe caz continuă în scopul identificării tuturor persoanelor implicate, precum și a veniturilor ilicite obținute de către făptuitori.

În prezent, doi bănuiți se află în arest la domiciliu, iar al treilea suspect este plasat sub arest preventiv.

Conform Codului Penal, pentru „Organizarea migrației ilegale”, bărbații riscă o amendă de la 1.150 la 1.350 de unități convenționale sau închisoare de la 5 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...