Transnistria în alertă! Punctele comune de control moldo-ucrainean aduc „bugetului” daune de milioane de dolari

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

„Pervomaisc-Kuciurgan” sunt doar „floricele”. Așa titrează presa transnistreană cu privire la planurile Moldovei și Ucrainei de a controla 13 puncte de trecere la „frontiera” cu Transnistria. Serviciile Vamale ale celor două țări vor să implementeze controlul comun la posturile vamale situate pe segmentul transnistrean la frontiera de stat cu Ucraina. Acest lucru urmează să se întâmple etapizat, mai întâi la punctele de trecere internaționale, iar ulterior și la cele interstatale, în total fiind vizate 13 astfel de puncte.

Un proiect de hotărâre în acest sens a fost elaborat de Serviciul Vamal al Moldovei fiind propus Guvernului spre aprobare, dar nu înainte de a fi consultat public. Se planifică că procedura de vămuire a mărfurilor în cadrul posturilor vamale se va implementa segmentat, în mai multe etape.

Astfel, prima etapă care vizează punctele de trecere internaționale este planificată pentru lunile septembrie-octombrie 2017 și ulterior „după posibilitate și la punctele de trecere interstatale”, se menționează în proiect, care nu prevede anumite termene.

Pentru activitatea punctelor comune de control Serviciul Vamal a solicitat circa 53,5 milioane de lei, precum și majorarea efectivului-limită cu 241 de unități, de la 1520 la 1761 persoane.

Anterior, presa din stânga Nistrului scria că instalarea controlului comun moldo-ucrainean la punctul de trecere al frontierei Pervomaiasc-Kuciurgan va aduce Transnistriei pierderi de zeci de milioane de dolari. Așa-zisul serviciul de grăniceri din stânga Nistrului a calculat „pierderile directe” la circa 14 milioane de dolari, iar cele „aferente” de circa 35-40 de milioane de dolari SUA.

5c4dbe057b2f8aa89c2d5ac1177196bc 530bf32f5134f2896e84cf2ee5525b2d


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...