Traian Băsescu ar putea ajunge cercetat penal de Kovesi

by D M
Distribuiti mai departe...

Fostul președinte al României, Traian Băsescu este suspectat de implicare într-o posibilă infracțiune de deturnare de fonduri europene, în cadrul unui proiect al Primăriei Municipiului București, aprobat și început în perioada mandatului de primar general.

Proiectul cu pricina este unul de dotare cu utilități a zonei de nord a Bucureștiului, zonă în care se află investițiile unui controversat om de afaceri român,  Puiu Popoviciu, aflat în prezent la Londra și condamnat definitiv în 2017 la 7 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu și dare de mită în dosarul Ferma Băneasa, scrie Antena3.

Pentru că este vorba de bani din bugetul Uniunii Europene, cercetarea ar putea fi efectuată fie de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) al UE fie de noua Procuratură Europeană, condusă de fosta șefă a DNA din România, Laura Codruța Kovesi.

Ca președinte al României, Băsescu a numit-o pe Kovesi procuror general în 2006 și procuror-șef al DNA în 2013.

Recent, prin decizia președintelui Parlamentului European David Sassoli și a ministrului finlandez al Afacerilor Europene Tytti Tuppurainen, Laura Codruța Kovesi a fost numită în funcția de procuror-șef european.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.