Traficul de ființe umane, în scădere după liberalizarea regimului de vize cu UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Traficul de ființe umane s-a diminuat ca urmare a liberalizării regimului de vize cu Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe.

Ministrul Natalia Gherman, în calitatea sa de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane, a avut luni o întrevedere cu reprezentaţii Grupului de experţi independenţi privind combaterea traficului de persoane, care se află în Republica Moldova, în cadrul celei de-a doua misiuni de evaluare.

În context, oficialul moldovean a menţionat, pe lângă mai multe acţiuni ale autorităţilor, sinergia mecanismului de coordonare de la nivel central la nivel local, armonizarea mai multor legi la cele europene, precum şi crearea camerelor de audiere în condiţii mai prietenoase a copiilor-victime sau martori ai infracţiunilor în sediul Procuraturilor din mai multe raioane.

De asemenea, interlocutorii au constat diminuarea fenomenului traficului de ființe umane în contextul implementării regimului liberalizat de vize cu UE.

La rândul lor, oficialii au reiterat importanţa unui dialog continuu şi faptul că vor acorda tot sprijinul necesar pentru a schimba, în primul rând, mentalitatea societăţii cu privire la traficul de fiinţe umane.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...