(VIDEO) Top 10 filme cu cele mai mari încasări în 2014

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Anul 2014 nu a fost cel mai reușit din punctul de vedere al încasărilor pentru producțiile cinematografice de la Hollywood, fiind pentru prima oară în ultimii 6 ani când doar un film trece de pragul de 800 de milioane de dolari. De asemenea, este anul cu cele mai slabe încasări totale, din 2011 încoace.

Un alt record negativ este acela al celor mai puține bilete de cinema vândute în întreaga lume în ultimii 21 de ani, mai puține chiar decât în 1989, potrivit site-ului Box Office Mojo. Să aruncăm totuși o privire la filmele cu cele mai mari încasări în 2014.

Citeşte şi: (VIDEO) TOP 10 cele mai piratate filme în 2014

Pe primul loc se află a patra parte a seriei „Transformers” – „Age of Extinction”, care a reușit să adune peste un miliard de dolari din încasări, fiind al doilea film al seriei din acest punct de vedere, chiar dacă a fost considerat cel mai slab și mai nepopular. Fără Shia LaBeouf, John Turturro și Tyrese Gibson, regizorul Michael Bay n-a reușit să facă aceeași treabă bună cu Mark Wahlberg, Stanley Tucci sau Jack Reynor, însă filmul este pe locul 10 all-time în ce privește succesul la box office.
[youtube link=”http://youtu.be/dYDGqmxMZFI” width=”590″ height=”315″]

Pe locul doi, potrivit Box Office Mojo, se situează „Guardians of the Galaxy”, un succes din toate punctele de vedere, care a reușit să strângă peste 772 de milioane de dolari. Chris Pratt, Zoe Saldana, Dave Bautista, Benicio del Toro, Glenn Close, Djimon Hounsou, plus vocile lui Bradley Cooper și Vin Diesel au fost ingredientele succesului.
[youtube link=”http://youtu.be/3CqymRQ1uUU” width=”590″ height=”315″]
Citeşte şi: FORBES: TOP 10 actori ale căror filme au generat cele mai mari încasări în 2014

Podiumul este încheiat de „Maleficent”, o altă versiune a poveștii „Frumoasa din pădurea adormită”, cu Angelina Jolie în rolul principal. Cu încasări de aproape 758 de milioane de dolari, filmul a fost una dintre surprizele plăcute ale anului.
[youtube link=”http://youtu.be/ANzNNCfCSis” width=”590″ height=”315″]

Pragul de 700 de milioane de dolari a fost depășit de alte 4 filme, în timp ce limita de 500 de milioane de dolari din încasări a mai fost atinsă de 5 filme, singura animație care a trecut de jumătate de miliard de dolari fiind „How to Train Your Dragon 2″.

De subliniat că două filme din top 10 – „The Hunger Games: Mockingjay – Part 1″ și „Interstellar” au fost lansate în luna noiembrie, astfel că mai pot urca în clasament și după 1 ianuarie. În plus, între primele 10 este de așteptat să-și facă apariția în curând și ultima parte din trilogia „The Hobbit” – „The Battle of the Five Armies”, care în mai puțin de două săptămâni de la lansare a reușit să strângă 573 de milioane de dolari, fiind deocamdată pe locul 11.

Citeşte şi: (VIDEO) Reclamă excepțională bazată pe fapte reale: Cum Crăciunul a oprit pentru o zi războiul

Iată care este clasamentul filmelor cu cele mai mari încasări în 2014:

1. Transformers: Age of Extinction – 1.087 milioane de dolari;

2. Guardians of the Galaxy – 772 milioane de dolari;

3. Maleficent – 758 milioane de dolari;

4. X-Men: Days of Future Past – 746 milioane de dolari;

5. Captain America: The Winter Soldier – 714 milioane de dolari;

6. The Amazing Spider-Man 2 – 709 milioane de dolari;

7. Dawn of the Planet of the Apes – 708 milioane de dolari;

8. The Hunger Games: Mockingjay – Part 1 – 670 milioane de dolari;

9. Interstellar – 642 milioane de dolari;

10. How to Train Your Dragon 2 – 619 milioane de dolari.

Citeşte şi: (VIDEO) TOP 10 filme pe care să le vezi de sărbătorile de iarnă


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...