Tiraspolul denunţă „concentrarea” forţelor militare ucrainene la frontiera cu Transnistria

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a denunţat miercuri, în cursul unei întâlniri cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, William H. Moser, o „concentrare” a trupelor ucrainene şi activităţi militare la frontiera cu regiunea prorusă Transnistria, relatează agenţia Itar-Tass.

La frontiera cu Transnistria „sunt efectuate lucrări de construcţii, sunt săpate şanţuri”, a afirmat Şevciuk, după ce Ucraina a săpat un şanţ la graniţa cu regiunea separatistă moldoveană, de teamă că trupele ruse staţionate în zonă ar putea invada teritoriul ucrainean.

Liderul separatist a subliniat că populaţia şi autorităţile din regiune sunt „îngrijorate” de aceste activităţi. El i-a propus ambasadorului american să noteze că Transnistria „nu efectuează pregătiri militare”.

„Transnistria nu a atacat pe nimeni niciodată şi nu intenţionează să atace. Ne respectăm angajamentele cu privire la menţinerea păcii în zona de securitate”, a dat asigurări Şevciuk.

Totuşi, separatiştii proruşi din regiunea moldoveană Transnistria şi-au plasat forţele de securitate în stare de alertă, la începutul lui august, sub pretextul unei ameninţări militare din partea Ucrainei şi Republicii Moldova.

De asemenea, Şevciuk a acuzat Ucraina că tensionează atmosfera în cazul regiunii transnistrene şi a apreciat că autorităţile de la Chişinău încearcă să submineze eforturile pentru avansarea negocierilor.

„Observăm că este implementată o strategie care are drept scopt discreditarea Transnistriei”, a declarat el.

Totodată, ministrul de Externe al regimului separatist de la Tiraspol, Nina Ştanski, a denunţat miercuri „blocada impusă Transnistriei” de către Republica Moldova.

„Dacă populaţia transnistreană nu ar fi putut să-şi cumpere toate cele necesare pentru o viaţă normală, am fi vorbit despre o adevărată catastrofă umanitară”, a afirmat Ştanski, citată de agenţia Novosti PMR.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...