The Guardian: Premierul Republicii Moldova exclude unirea cu România

The Guardian: Premierul Republicii Moldova exclude unirea cu România

Premierul Pavel Filip, exclude o reunificare a Republicii Moldova cu România, în ciuda înmulțirii apelurilor la unire, dar spune că cele două state vor fi „împreună” în Uniunea Europeană, relatează vineri The Guardian în ediția sa online.

Într-un interviu pentru cotidianul britanic realizat cu ocazia unei vizite la Bruxelles, Pavel Filip a spus că locul Republicii Moldova este ca stat suveran, independent de România.

„S-a vorbit prea mult despre reunificare, identitate, limbă, iar eu vreau să mă uit la dezvoltarea concretă a țării”, a declarat el pentru The Guardian, citat de Agerpres.

„Toate aceste probleme sentimentale ar trebui lăsate pentru vremuri mai bune”, a adăugat el, prezicând că Republica Moldova va fi „împreună” cu România în Uniunea Europeană. „La sfârșitul mandatului meu, vom vedea că acest drum spre UE nu va mai fi discutabil, ci ireversibil”, a subliniat el.

Opoziția sa față de reunificare este împărtășită de majoritatea cetățenilor Republicii Moldova, deși 32% dintre aceștia sprijină unirea cu România, conform unui sondaj recent, comentează cotidianul britanic.

Pavel Filip a spus că relațiile cu România sunt la un „nivel ridicat fără precedent”, dar a atras atenția asupra interferențelor din exterior.

„Există țări care stimulează acest sentiment (naționalist – n.r.) și alimentează diviziunea”, a afirmat el, menționând Rusia și România.

„Noi nu vrem să fim prinși în acest joc”, a adăugat el.

Pavel Filip s-a aflat într-o vizită la Bruxelles pentru a discuta despre Acordul de Asociere semnat de Republica Moldova cu UE în 2014.

0