Tesla le permite celorlalţi constructori de automobile să le folosească toate patentele

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Tesla Motors făcut vineri un anunț prin care speră să schimbe industria auto. Elon Musk, fondatorul companiei, le va permite celorlalţi producători de automobile să le preia patentele pentru a putea construi şi ei vehicule electrice.

Tesla Motors a rupt o barieră în industria auto, permiţând celorlalţi constructori de automobile să îi folosească patentele în vederea construcţiei de automobile electrice. Elon Musk, fondatorul companiei, spune că patentele şi-au făcut treaba şi că le-a folosit iniţial pentru a-şi proteja tehnologia de teama că vor fi zdobiţi de marii producători de automobile ai lumii, dar acum a realizat că aceştia nu au programe eficiente în domeniul vehiculelor electrice şi că Tesla nu poate să producă atât de multe automobile încât să schimbe lumea prin reducerea emisiilor de carbon la nivel de industrie.

Altfel spus, Tesla Motors nu va iniţia nicio acţiune juridică împotriva companiilor care îi vor folosi patentele şi tehnologia în scopuri favorabile dezvoltării de vehicule electrice. Elon Musk şi echipa sa se bazează pe buna voinţă a celorlaltor companii din industria auto pentru a le folosi tehnologia dezvoltată în ultimii 10 ani în scopul dezvoltării mai multor vehicule cu zero emisii de carbon, care să fie mai sigure decât actualele modele din ofertă şi să facă transportul personal cu zero emisii sustenabil şi accesibil. Fondatorul Tesla Motors nu a ratat ocazia să critice programele de dezvoltare de vehicule electrice ale altor constructori, spunând că acestea sunt dezamăgitoare şi că vehiculele cu zero emisii reprezintă, în medie, doar 1% din vânzările totale ale acestora, iar cele existente au o autonomie prea mică.

Americanii de la Tesla au reuşit să rupă o barieră a industriei, puţine tehnologii fiind oferite în acest regim de alte companii pentru oricine doreşte să le folosească în sprijinul progresului umanităţii. Din fericire, cei de la Tesla nu sunt singulari în această privinţă, existând două exemple notabile în domeniu, chiar din industria auto. Amintim cazul centurii de siguranţă, folosită cel puţin o dată de fiecare om care s-a urcat vreodată într-o maşină. După cum unii dintre voi ştiu deja, centura de siguranţă a fost patentată de suedezii de la Volvo, dar aceştia au decis să lase ceilalţi producători de automobile să folosească această tehnologie în mod gratuit, în spiritul siguranţei rutiere. Recent, din aceleaşi considerente, reprezentanţii Ford au anunţat că vor oferi tehnologia airbag-ului din centura de siguranţă oricărui producător de automobile interesat de aceasta.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...