Tesla a dezvoltat o nouă baterie electrică atingând o autonomie de peste 600 de kilometri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Constructorul american de automobile electrice Tesla a prezentat marți o nouă baterie capabilă, în premieră, să depășească cei 600 de kilometri de autonomie ai vehiculului său Model S, informează agenția France Presse (AFP).

În conformitate cu fondatorul și președintele director general al Tesla, Elon Musk, aceasta este prima data când autonomia unei mașini electrice depășește 300 de mile, conform standardelor de autonomie stabilite de Agenția de Mediu din SUA (US Environmental Protection Agency, EPA) și 600 de kilometri, conform standardelor în vigoare în Europa. Autonomia sa exactă este de 315 mile (standarde EPA) sau 613 kilometri (standarde europene).

Acest tip de baterie, cu o capacitate de 100 de kilowați/oră, va dota, de asemenea, vehiculul denumit Model X, mai mare și mai greu decât cel precedent, iar autonomia va fi în cazul său de 289 de mile sau 542 km, în conformitate cu cele două standarde. Aceste modele vor fi vândute în Statele Unite pentru suma de circa 135.000 de dolari (120.000 de euro).

Tesla se mândrește, de asemenea, cu modelul său sedan Tesla Model S ‘Ludicrous’, care are cea mai puternică accelerație din lume (2,5 secunde pentru a atinge 96 de kilometri la oră). Cele două mașini existente, mai rapide decât acesta — un Ferrari și un Porsche — sunt modele sport, a subliniat Musk.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...