Televiziunea rusă nu va transmite concursul Eurovision după interdicţia impusă de Kiev cântăreţei Iulia Samoilova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Televiziunea de stat rusă nu va transmite anul acesta concursul Eurovision, care se desfăşoară la Kiev în luna mai, după interdicţia de intrare impusă de Ucraina reprezentantei Rusiei, Iulia Samoilova.

Este ceea ce a anunţat Canal 1 al televiziunii ruse, care a informat că a primit o scrisoare a Uniunii Europene de Televiziune (UER), organizatoare a concursului, în care regretă faptul că nu a putut soluţiona problema acestui veto, potrivit Agerpres.

„Considerăm respingerea ucraineană absolut neîntemeiată şi o tentativă a Ucrainei de a politiza concursul, în condiţiile în care obiectivul (Eurovision) în cei 62 de ani de istorie a fost de a uni popoarele”, notează televiziunea rusă.

Canal 1 a reamintit că UER a propus până la acest moment Rusiei ca Samoilova, o tânără cântăreaţă ţintuită într-un scaun cu rotile, să participe prin duplex de la Moscova, via satelit, sau să aleagă un alt reprezentant, însă ambele soluţii au fost considerate inacceptabile de televiziunea rusă.

Propunerea Eurovision este fără precedent şi i-ar fi permis cântăreţei să participe la a doua semifinală prin satelit. „Este ceva care nu s-a mai făcut niciodată în timpul celor 60 de ani de istorie ai UER”, notase organizaţia.

Prin urmare, a precizat televiziunea rusă, „ţinând cont de această situaţie complicată, Canal 1 nu consideră posibilă transmiterea concursului Eurovision 2017″.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...