Ţările în care terorismul a ucis turismul: Destinațiile pe care ar trebuie să le eviți în această vară

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Lumea a ajuns un loc înspăimântător, în urma valului de atacuri teroriste declanşate în ultimul an şi jumătate, iar anumite ţări au devenit tabu pentru milioane de turişti.

Farmecul Piramidelor de la Gizeh, al staţiunilor de pe coasta tunisiană sau al celor turceşti plasate pe coastele Mediteranei şi ale Egeei păleşte în faţa riscurilor la care sunt expuşi călătorii care visau la o vacanţă în Egipt, Tunisia sau Turcia, constata reporterii CNN Money.

Lovitură grea

Pentru egipteni, turismul este o industrie vitală, dar atentatele comise în Peninsula Sinai şi prăbuşirea mai multor avioane, la fel ca şi turbulenţele politice în care s-a scufundat ţara după revoluţia din 2011, au pus pe fugă milioane de turişti.

În 2010, hotelurile din Egipt primeau vizita anuală a 14 milioane de turişti străini. Până în 2015 însă, doar 9 milioane îşi mai doreau să ajungă în această ţară, conform datelor prelucrate de Organizaţia Mondială a Turismului din cadrul ONU.

Perspectiva se anunţa şi mai sumbră, estimările date de Euromonitor International arătând o scădere cu 46% a numărului de vizitatori în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Guvernul egiptean va trebui să redea încrederea călătorilor şi turiştilor că face tot ce se poate pentru a elimina terorismul şi a asigura securitatea vizitatorilor ajunşi în ţară”, afirmă Nadejda Popova, reprezentant al Euromonitor International.

Luaţi la ţintă

Tunisia se confruntă cu o scădere de 20% a numărului de turişti faţă de începutul anului trecut.

Teama s-a răspândit rapid în rândul călătorilor care îşi programaseră o vacanţă pe plajele tunisiene, după ce, în 2015, două atacuri teroriste realizate de jihadişti ISIL au făcut 58 de victime, turiştii străini fiind luaţi la ţintă în mod intenţionat.

David Scowsill, directorul Consiliului Mondial de Turism şi Calatorii estimează că o ţară în care teroriştii au organizat atacuri direcţionate împotriva turiştilor are nevoie de aproximativ 2 ani pentru a reveni la acelaşi flux de vizitatori.

Până în 2015, Tunisia primea vizitele a 6-7 milioane de turişti. Pentru 2016 însă, cifra pare de-a dreptul nerealistă, în contextul în care zborurile către această destinaţie au fost reduse cu 26 de procente pe perioada verii.

Pierderi masive

Turcia se confruntă cu aceeaşi problemă ca şi Tunisia, turiştii străini fiind vizaţi de atentatele comise în ultimele 6 luni de către gruparea Statul Islamic.

Dovada gradului ridicat de alertă în ceea ce priveşte Turcia o reprezintă şi avertismentele transmise în mod repetat de ambasadele Israelului şi Statelor Unite la Ankara cu privire la riscul de atentate la care sunt expuşi cetăţenii celor două ţări.

Pe lângă această problemă, tensiunile dintre Ankara şi Moscova au dus la impunerea unei blocade de către preşedintele rus Vladimir Putin, care a cerut agenţiilor de turism din Rusia să anuleze cererile pentru vacanţe în Turcia.

Industria de turism din Turcia a beneficiat de un aflux anual de vizitatori de 40 de milioane de persoane, dar 2016 se anunţă un an dezastruos.

La începutul anului, reprezentanţii hotelierilor au dat o estimare a pierderilor pe anul în curs de 12 miliarde de dolari, dar suma ar putea să fie mult mai mare, ţinând cont de riscurile de securitate tot mai mari din Turcia.

În luna martie, Statele Unite a recurs la evacuarea personalului civil şi a soţiilor de militari din baza NATO de la Incirlik, ca urmare a ameninţărilor teroriste. 700 de persoane au trebuit să părăsească Turcia cu această ocazie.

Drept răspuns la insecuritatea din cele trei ţări, turiştii au început să caute alte destinaţii. „Turcia, Egipt şi Tunisia vor continua să sufere în acest an, dar ţări ca Spania, Portugalia, Italia, Malta şi Bulgaria vor beneficia de pe urma creşterii numărului de vizitatori”, mai spune David Scowsill.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...