Țara care a preluat președinția semestrială a Consiliului UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Estonia a preluat sâmbătă președinția semestrială a Consiliului UE și a anunțat că una dintre prioritățile ei va fi consolidarea cooperării cu țările Africii și cu Turcia pentru a gestiona problema migrației, revenită în prim-planul preocupărilor europene odată cu intensificarea din nou a valului migrator, relatează agenția EFE.

Premierul eston, Juri Ratas, a declarat vineri într-o conferință de presă comună cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că în exercitarea președinției Consiliului UE țara sa va încerca să obțină progrese și la capitolele securitate, dezvoltarea digitalizării și a unei economii europene „deschise și inovatoare”, precum și avansarea către o Uniune Europeană „inclusivă”, o altă provocare majoră fiind negocierea Brexitului.

La rândul său, Juncker și-a manifestat speranța că președinția estonă a Consiliului UE va reuși să dea un impuls creării unui sistem de azil comun în UE, demers aflat în prezent în impas.

Legat de acest ultim subiect, premierul Juri Ratas a insistat asupra necesității găsirii de soluții pentru ca Italia și Grecia să facă față presiunii provocate de recenta intensificare a fluxului migrator, mai ales în cazul Italiei, unde numai în ultimele zile au debarcat încă aproximativ 10.000 de migranți veniți din Africa prin Libia și Marea Mediterană. Acest subiect va fi dezbătut la reuniunea informală a Consiliului UE pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI) din 6 și 7 iulie.

De asemenea, șeful executivului de la Tallinn a insistat ca în elaborarea unei politici europene comune de azil să se găsească și o definiție a ceea ce trebuie să însemne ‘solidaritatea’ europeană. Acest argument al solidarității este des invocat de politicienii europeni care critică refuzul unor state est-europene de a accepta politica ușilor deschise față de migranți.

În același context, premierul Juri Ratas a subliniat și importanța protejării frontierelor externe ale blocului comunitar și consolidarea cooperării cu statele africane de origine și de tranzit ale migranților, precum și cu Turcia în cadrul acordului încheiat anul trecut de UE cu această țară.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...