Deputații au creat un grup de lucru care pregătește un proiect de modificare a Constituției, a anunțat joi președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, în cadrul unei emisiuni de la TV 7.
Potrivit lui Tănase, proiectul prevede ca parlamentarii să nu-și piardă mandatul de deputat în cazul în care obțin funcții în Guvern. El susține că a aflat întâmplător despre existența acestui grup de lucru, cerându-i-se anumite expertize.
„Am aflat despre acest lucru întâmplător, acum două zile. Este o chestie foarte interesantă, se dorește cumularea funcției de deputat cu cea de membru al Guvernului”, a declarat Alexandru Tănase
Totuși, el nu a putut să spună exact despre ce e vorba. Dacă deputații vor renunța la mandatul de parlamentar pe perioada aflării în Guvern, pentru a putea reveni ulterior în Legislativ sau dacă e vorba despre o altă formulă.
Președintele Curții Constituționale a mai menționat că data limită de prezentare a acestui proiect este 20 aprilie.
În 2013, președintele PLDM, Vladimir Filat, a evocat în cadrul unei emisiuni televizate acest subiect, dând exemplul României, acolo unde deputații și senatorii pot fi și membri ai Guvernului.