Susținători ai independenței Cataloniei au protestat la Bruxelles cerând UE să „apere democrația” în Spania

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Sute de manifestanți susținători ai independenței Cataloniei au protestat duminică la Bruxelles față de modul în care a reacționat Uniunea Europeană în criza catalană și au cerut blocului comunitar să „apere democrația” în Spania în numele „valorilor care stau la baza Europei”, transmite AFP.

„Europa, să-ți fie rușine!”, se putea citi pe unele dintre pancartele protestatarilor reuniți într-un parc din apropierea sediilor principale ale instituțiilor europene, în timp ce pe alte pancarte se cerea eliberarea „deținuților politici” din Spania, adică membrii guvernului catalan demis de Madrid și aflați în prezent în arest.

Liderul fostului executiv regional catalan, Carles Puigdemont, venit în Belgia împreună cu patru dintre miniștrii săi pentru a nu ajunge pe mâna justiției spaniole, nu a participat la protestul organizat la Bruxelles. Dar a fost prezent unul dintre cei patru miniștri, Antoni Comin, care s-a adresat protestatarilor.

„Uniunea Europeană a fost construită pentru ca fascismul și totalitarismul să nu se mai întoarcă niciodată (…). Europa, viitorul tău depinde de ceea ce vei face cu Catalonia!”, a spus el în aplauzele manifestanților.

La rândul său, eurodeputatul catalan Josep-Maria Terricabras a estimat în fața protestatarilor că „democrația în Spania nu este doar bolnavă, ci practic a murit”. De asemenea, în opinia sa „este absolut teribil că instituțiile europene nu înțeleg că atunci când democrația este atacată nu este normal ca (premierul spaniol) Rajoy și instituțiile din Spania care acționează împotriva legii să primească aplauze”.

Fostul premier catalan Carles Puigdemont a anunțat joi la Bruxelles crearea unei „structuri stabile” care să coordoneze din Belgia guvernul său pe care-l consideră „legitim” și a stabilit o „foaie de parcurs” ce are ca obiectiv victoria secesionismului catalan la alegerile anticipate din 21 decembrie, precum și eliberarea „deținuților politici”, el criticând totodată lipsa de reacție a UE în fața ‘acțiunilor represive’ ale autorităților spaniole.

Puigdemont a criticat și ceea ce a numit „declinul democrației în statul spaniol”, precum și „abuzurile tolerate de Uniunea Europeană”, pe care a acuzat-o că „a acoperit în mod rușinos acțiunile represive spaniole”.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a descris de mai multe ori criza provocată de declarația de independență votată pe 27 octombrie de parlamentul catalan drept o problemă internă a Spaniei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...