Suport financiar de la buget pentru partidele care vor promova femeile și tinerii în funcții eligibile

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidele politice care vor promova femeile și tinerii vor beneficia de suport financiar de la bugetul de stat. Mecanismul de distribuire a mijloacelor financiare destinate finanțării partidelor politice a fost modificat. Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, modificări ale legislației cu privire la partidele politice, în lectură finală.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a menționat că este o noutate aprobarea finanțării suplimentare a partidelor politice care vor promova femeile și tinerii. Despre modificarea care limitează donațiile în numerar partidelor politice, speakerul crede că astfel „ne apropiem de standardele europene de finanțare a partidelor, precum și instituim o disciplină financiară în acest domeniu”.

Inițiativa ce aparține unui grup de deputați, a fost susținută de 68 dintre parlamentarii prezenți și prevede ca 40% din volumul total al alocațiilor se va distribui partidelor politice proporțional cu performanțele obținute în alegerile parlamentare. Alte 40 la sută pentru performanțele obținute în alegerile locale generale. De 10% vor beneficia proporțional partidele politice care vor respecta cota de cel puțin 40% candidați femei înaintați în toate circumscripțiile uninominale în alegerile parlamentare, iar de 5% – partidele cu numărul de femei alese în funcția de deputat în Parlament pe circumscripții uninominale. De 5% vor beneficia partidele politice proporțional cu tinerii aleși efectiv în cadrul alegerilor parlamentare și locale generale.

Totodată, cota procentuală alocată din bugetul de stat rămâne neschimbată și nu poate depăși 0,2% din veniturile bugetului de stat, cu excepția veniturilor cu destinație specială.

O altă completare se referă la faptul că o persoană fizică, în decursul unui an bugetar, poate face donații în numerar partidelor politice până la 3 salarii medii pe economie stabilite pe anul respectiv. Donațiile care depășesc această limită se vor face exclusiv prin operațiuni bancare.

De asemenea, este completat articolul cu privire la utilizarea alocaţiilor de la bugetul de stat cu cheltuieli pentru programe de tineret și femei.

Potrivit autorilor, aceste norme au fost introduse în vederea continuării procesului de perfecţionare a legislaţiei cu scopul de a crea condiţii favorabile femeilor și tinerilor de accedere în funcţii publice, inclusiv elective şi de ai încuraja să se implice mai activ în politică.

De asemenea, promovarea femeilor și tinerilor în politică şi instituirea unui mecanism adecvat de motivare reiese şi din angajamentele şi recomandările partenerilor şi experţilor străini. Ultimului aviz al Comisiei de la Veneţia şi OSCE/ODIHR recomandă de a identifica măsuri adiţionale temporare care ar încuraja partidele politice să înainteze o reprezentare echilibrată de gen pe circumscripţii.

Regulamentul privind finanţarea partidelor politice, inclusiv metodologia de calcul va fi aprobată de către Comisia Electorală Centrală. Noile prevederi vor fi puse în aplicare de la 1 ianuarie 2019.

În prezent, distribuirea mijloacelor financiare destinate finanțării partidelor politice se face 50% – partidelor politice proporţional cu performanţele obţinute în alegerile parlamentare și alte 50% – partidelor politice proporţional cu performanţele obţinute în alegerile locale generale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...