Summit franco-britanic. Macron și May și-au dat întâlnire pentru a semna noi acorduri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Theresa May şi-au dat întâlnire la Sandhurst, la sud-vest de Londra, pentru un summit franco-britanic consacrat securităţii, migraţiei, comerţului şi relaţiilor post-Brexit.

Macron şi May s-au întâlnit la Academia Militară Regală din Sandhurst pentru a transmite mesajul că relaţia cordială franco-britanică continuă, în pofida negocierilor de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE), comentează Le Monde.

Este vorba de cel de-al 35-lea summit franco-britanic, care are loc într-un context mult mai incert decât celelalte desfăşurate până acum, un context dominat de numeroase probleme, începând de la problema migraţiei până la viitorul relaţiilor dintre Londra şi celelalte mari capitale ale Europei.

Plecând de la „incertitudinea adusă de administraţia Trump în ordinea mondială actuală”, cotidianul conservator şi eurofob The Telegraph îi recomandă Theresei May să „stabilească cadrul unei noi ere a cooperării franco-britanice”.

În prezent, Macron este considerat la Londra un lider mai puternic decât cancelarul german Angela Merkel, ocupată încă din toamana anului trecut cu formarea unui nou guvern, notează Le Monde.

Într-un comunicat publicat înainte de întrevederea de la Sandhurst, Guvernul britanic a catalogat acest summit ca fiind unul „mai larg”, care „include totalitatea relaţiilor bilaterale, inclusiv prosperitatea, inovaţia, ştiinţa şi educaţia”.

Cele două ţări şi-au propus să ajungă la o serie de acorduri în domeniul terorismului, Franţa fiind interesată de susţinerea operaţiunilor din Sahel. Alte acorduri sunt legate de ameninţările comune, cooperarea împotriva imigraţiei, ajutorul umanitar pentru Africa şi desfăşurarea de trupe franceze alături de trupe britanice în Estonia, conform Biroului lui May.

Potrivit Le Monde, cele două părţi intenţionează să dezvolte împreună drone submarine antimine şi să-şi continue angajamentul în realizarea proiectului de drone de luptă franco-britanice FCAS.

Marea Britanie se pregăteşte să iasă din Uniunea Europeană, dar „acest lucru nu înseamnă că părăseşte Europa”, a dat asigurări premierul britanic, înainte de summit. Schimburile comerciale dintre cele două ţări sunt evaluate la aproximativ 71 miliarde de lire sterline (aproximativ 80 de miliarde de euro).

De fapt, Franţa este al treilea partener comercial al Marii Britanii, potrivit Guvernului de la Londra.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...