Suedia oferă 4,3 milioane de dolari Republicii Moldova pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un program de asistență tehnică pentru consolidarea bunei guvernări va fi implementat în Parlament, în perioada iulie 2016 – decembrie 2019, pentru accelerarea aplicării Acordului de Asociere, armonizarea legislației naționale cu cea europeană, creșterea eficienței și transparenței Legislativului, încurajarea egalității de gen.

Noul program pentru dezvoltarea instituțională a Parlamentului Republicii Moldova, în valoare totală de circa 4,3 mln de dolari SUA, este finanțat de Guvernul Suediei și va fi implementat cu susținerea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova. Obiectivele proiectului sunt de a oferi sprijin Parlamentului în implementarea Acordului de Asociere și a Agendei de Asociere, creșterea transparenței instituției, consolidarea capacităților instituționale pentru îmbunătățirea funcției legislative, a funcției de control parlamentar şi a celei de reprezentare a Parlamentului.

„Noul proiect se înscrie în obiectivul PNUD de a consolida Parlamentul ca instituție. Scopul asistenței parlamentare în Moldova este susținerea Parlamentului în implementarea funcțiilor sale reprezentative, legislative și de control într-un mod democratic, transparent și eficient, care va duce la obținerea încrederii cetățenilor”, a menționat Dafina Gercheva, Coordonatoarea Rezidentă ONU și Reprezentanta permanentă PNUD în Republica Moldova.

„Elaborarea acestui proiect este rezultatul eforturilor părților implicate în obiectivul nostru comun de a consolida capacitățile instituționale ale Parlamentului și a alinia instituția legislativă la standardele europene de bună guvernanță”, a menționat Ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova, Signe Burgstaller.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...