Sudul Europei se va transforma într-un deșert mult mai repede decat credeam

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Încălzirea globală va transforma părţi întregi din Europa în zone deşertice în mai puţin de un secol, avertizează savanţii universităţii Aix-Marseille, din Franţa.

Regiunea mediteraneeană va fi cel mai grav afectată de modificările climatice, valul de călduri toride ce va izbi zone întregi din Turcia, Italia, Franţa şi Spania neavând precedent în ultimii 10.000 de ani, informează The Independent.

Fără un program clar de reducere a emisiilor de gaze de seră, clima din flancul sudic al Europei se va modifica dramatic până la sfârşitul acestui secol, avertizează cercetătorii, în cadrul unui studiu publicat în revista Science.

Deşertul va cuprinde zone importante din Spania, Portugalia, Sicilia şi Turcia, ba chiar şi zonele nordice din Maroc, Algeria, Tunisia şi Siria.

Pinii, stejarii şi plantaţiile de măslini ar putea să dispară din aceste regiuni, mai arată specialiştii universităţii franceze.

Regiunea mediteraneană este sensibilă la schimbările climatice, deoarece valul de căldură ar putea modifica şi curenţii din Oceanul Atlantic reducând astfel şansele de precipitaţii în zonă.

În urmă cu un an, în cadrul summitului ONU pentru Mediu, aproape 200 de ţări din lumea întreagă şi-au asumat misiunea de a limita creşterile de temperatură cu cel puţin 2 grade Celsius sub media perioadei pre-industriale.

Savanţii universităţii din Franţa susţin că o scădere a temperaturilor cu 1,5 grade Celsius la nivel global ar fi de ajuns pentru a salva ecosistemul din zona Marii Mediterane.

În trecut, perioadele de secetă au coincis cu ample revolte ale populaţiei lovite de schimbările climatice, aşa cum s-a întâmplat în secolul al XV-lea, când o mare parte din fermierii din Imperiul Otoman au devenit nomazi.

Pe coastele Mediteranei, diferenţa de temperatura înregistrată din secolul al XIX-lea şi până în prezent este de 1,3 grade Celsius, peste media globală de 0,85 grade.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...