SUA au vești proaste pentru Rusia: Ancheta implicării în prezidențiale continuă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele Comisiei de informaţii a Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Devin Nunes, a anunţat că ancheta privind implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din noiembrie anul trecut va continua, relatează Reuters.

Adresându-se reporterilor la Capitol Hill, Nunes a fost întrebat dacă el însuşi ar putea evita ancheta comisiei, dar a refuzat să răspundă în mod direct. „Ancheta continuă”, a declarat Nunes pentru CNN, NBC şi alte media, scrie agerpres.ro.

Pe de altă parte, doi senatori republicani, John McCain şi Lindsey Graham, s-au alăturat democraţilor punând sub semnul întrebării obiectivitatea lui Nunes în ancheta respectivă. Criticile exprimate de McCain şi Graham sporesc controversele referitoare la Nunes, un colaborator apropiat al preşedintelui Donald Trump.

„Cred că este pusă în discuţie obiectivitatea sa”, a declarat Graham pentru emisiunea „Today”, a postului NBC.

Spectrul unei posibile influenţe ruse în favoarea lui Trump în alegerile prezidenţiale americane a aruncat o umbră asupra preşedintelui republican, care şi-a preluat mandatul la Casa Albă pe 20 ianuarie. Consilierul său pentru securitate naţională, Michael Flynn, a fost concediat luna trecută după ce a denaturat adevărul legat de întâlniri avute cu ambasadorul rus.

David Nunes a recunoscut că a vizitat Casa Albă cu o noapte înainte de a anunţa, miercurea trecută, că deţinea informaţii conform cărora unii asociaţi ai lui Donald Trump ar fi fost implicaţi în acţiuni de strângere de informaţii înainte de preluarea mandatului de către Trump.

Nunes şi-a compromis credibilitatea pentru că nu le-a împărtăşit colegilor din comisie informaţiile obţinute sau sursa acestora, a afirmat John McCain. El şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la vizita efectuată noaptea de Nunes la Casa Albă pentru a primi informaţii.

„Trebuie să existe o mulţime de explicaţii. Am fost în preajmă mai mult timp şi nu am auzit de niciun astfel de lucru”, a declarat McCain pentru CBS.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...