SUA amenință Rusia cu consecințe pentru atacul cibernetic NotPetya, considerat „cel mai distructiv şi costisitor” din istorie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Statele Unite au ameninţat joi Rusia cu „consecinţe internaţionale“ pentru atacul cibernetic global NotPetya, considerat „cel mai distructiv şi costisitor“ din istorie. NotPetya „s-a răspândit rapid în întreaga lume, provocând pagube de miliarde de dolari în Europa, Asia şi America”, a denunţat Casa Albă într-un comunicat, considerând că este vorba despre „cel mai distructiv şi costisitor” atac cibernetic din istorie.

Acest atac cibernetic „iresponsabil şi fără discernământ va avea consecinţe pe plan internaţional” pentru Moscova, a subliniat Casa Albă, potrivit AFP.

La fel ca Marea Britanie, Statele Unite afirmă că în spatele acestui atac se află armata rusă.

Potrivit Washingtonului, atacul NotPetya „face parte din efortul actual al Kremlinului de a destabiliza Ucraina şi demonstrează şi mai clar implicarea Rusiei în conflictul” armat din ţara sa vecină.

Primele informaţii despre atacul NotPetya au apărut în vara anului trecut în Ucraina şi Rusia înainte ca el să se răspândească în întreaga lume. Acest atac de răscumpărare a infectat mii de computere din întreaga lume, notează AFP.

NotPetya a perturbat mai ales numeroase multinaţionale şi infrastructuri critice, precum complexul nuclear Cernobîl, portul Bombay şi portul Amsterdam. Ţara cea mai afectată a fost Ucraina.

Comunicatul Casei Albe vine după anunţul Ministerului de Externe al Marii Britanii că „nu va tolera activitatea cibernetică maliţioasă” a Rusiei, invocând atacul NotPetya.

Kremlinul a respins „categoric” acuzaţia lansată de diplomaţia britanică.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susţinut că Rusia nu are nicio legătură cu acest atac şi că este victima unei campanii rusofobe duse în prezent în Occident.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...