(STUDIU) Pericolul pe care îl vedem aproape zilnic pe cer; urmele lăsate de avioane

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cercetătorii sunt îngrijoraţi de modul în care aceşti „norişori” aparent inofensivi formaţi de motorul avioanelor ar putea accentua încălzirea globală.

Pentru a reduce efectul negativ pe care îl au aceste urme asupra mediului, un studiu a demonstrat că există o soluţie, iar aceasta este schimbarea culoarelor de zbor.

Odată cu schimbarea acestora, s-ar lungi unele trasee, dar nu cu mult. De exemplu, un zbor de la New York la Londra ar însemna, pe o nouă rută, doar 22 de km în plus, spun experţii.

Dârele de condensare pe care le lasă în urmă avioanele apar atunci când aeronavele zboară printr-un aer rece, umed, iar motoarele lor formează un condens care face vizibili vaporii.

Urmele se pot întinde pe distanţe foarte mari, chiar şi pe 150 de kilometri şi pot persista până la 24 de ore._75618805_c0030595-cirrostratus_clouds-spl

Norişorii astfel formaţi au în acelaşi timp un efect de răcire şi de încălzire. Reflectă razele solare în spaţiu şi astfel răcesc atmosfera, dar totodată menţin energia infraroşie, ducând la încălzire, scrie descoperă.ro

Potrivit cercetătorilor, efectul de încălzire este mult mai puternic.

Experţii de la Universitatea Reading vor să afle acum dacă eliminarea acestor urme are un efect benefic suficient de mare pentru a justifica arderea unui combustibil suplimentar necesar unor rute mai lungi, scrie BBC News.

Studiul realizat de Universitatea Reading a fost publicat în revista Environmental Research Letters.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...