(STUDIU) Întreprinderile de stat din Moldova sunt într-o stare deplorabilă: „Clientela politică este implicată”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cea mai mare parte din întreprinderile de stat sunt într-o stare economico-financiara deplorabilă. Deși anumite ministere și agenții de stat pretind că sunt la curent cu situația lor, întreprinderile gestionate de stat sunt văzute adeseori mai degrabă ca o sursă de câștig pentru birocrația statului, un adaos salarial la diverse poziții guvernamentale, și aproape deloc ca un instrument de redresare a situației acestor întreprinderi.

Multe dintre acestea sunt ajutate să-și mențină diverse forme de monopol de piață în economie, favorizând astfel înțelgeri și rețele clientelare toxice pentru interesul public și normele economiei de piață.

Acestea sunt principalele constatări formulate de Angela Boguș și Marselina Ignat, autoarele policy reportului „Eficiența întreprinderilor cu capital de stat din Republica Moldova”.

„Clientela politică este implicată în gestionarea întreprinderilor cu capital de stat, iar o parte dintre ele desfășoară activități și prestează servicii improprii specificului lor, deși, diversificarea activității desfășurate prin dezvoltarea unor genuri noi, care ar decurge direct din activitatea de bază este necesară și oportună”, a explicat Angela Boguș.

Curtea de conturi ar putea doar constata lunga listă de ilegalități care se întâmplă la orice pas în acest sector, însă deciziile de corectare aparțin ministerelor de ramură, procuraturii, dar și Parlamentului, căruia niciodata nu-i ajunge suficientă voință politică pentru a chema la ordine administratorii rău-intenționați din acest sistem.

Lipsa de voință politică se explica și prin faptul că aceste întreprinderi de stat își remunerează generos membrii consiliilor administrative, și acesta-i stimulentul care corupe adeseori ministerele să schimbe politica față de aceste întreprinderi.

În concluzie, autorii studiului recomandă autorităților în timp util să inițieze procedura de reevaluare a întregului patrimoniu al întreprinderilor de stat și al societăților comerciale de stat, în vederea asigurării valorificării acestora, identificării direcţiilor de eficientizare a patrimoniului deținut.

De asemenea, ministerul Finanțelor ar trebui să includă în rapoartele sale de monitorizare a situației financiare date care să reflecte genurile de activitate desfășurate de entitățile publice.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...