Peste 60 la sută din persoanele cu dizabilități au venituri minime, care nu le ajung pentru hrană sau haine de primă necesitate. Două treimi din persoanele cu dizabilități se consideră izolate de restul comunității, și doar 13% din acestea sunt angajate oficial în câmpul muncii. Sunt doar câteva date din studiul sociologic „Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități”. Echipa de cercetare și-a propus să studieze schimbările produse în calitatea vieții persoanelor cu dizabilități în rezultatul implementării Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Venituri minime
Rezultatele cercetării au scos în evidență faptul că, deși ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități a fost un pas progresiv pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, contribuind la demararea procesului de dezinstituționalizare a persoanelor cu dizabilități, dezvoltarea serviciilor sociale de suport la nivel de comunități, schimbarea atitudinii populației și administrației publice locale față de persoanele în cauză, calitatea vieții acestor persoane continuă să fie cu mult mai redusă decât a populației generale. Astfel, 54% din persoanele cu dizabilități chestionate au indicat că viața lor, comparativ cu anul 2010, este mai proastă sau mult mai proastă.
Comparativ cu populația generală (31%, BOP, octombrie, 2016), ponderea persoanelor cu dizabilități care a menționat că veniturile nu le ajung nici pentru strictul necesar este de două ori mai mare și constituie 64%. 31% din persoanele cu dizabilități au menționat că veniturile le ajung doar pentru strictul necesar. Mai bine de 80% din persoanele cu dizabilități au indicat că veniturile nu le ajung deloc sau în foarte mică măsură pentru nevoile alimentare (consumul de legume/fructe în fiecare zi; produse lactate, carne, pește o dată la două zile); și îmbrăcămintea sau încălțămintea necesare. Peste 70% din persoanele cu dizabilități au menționat că veniturile nu le ajung deloc sau în mică măsură pentru medicamentele și serviciile de reabilitare necesare. Totodată, două treimi din persoanele cu dizabilități supraviețuiesc grație ajutorului acordat de familia apropiată, rude, iar 1/3 din respondenți au menționat că nu sunt susținuți financiar de nimeni.
Integrare socială
Mai bine jumătate din persoanele cu dizabilități nu au o viață socială. Peste 2/3 din respondenți au menționat că nu participă deloc la evenimentele comunitare, care au loc în casele de cultură, pe stadioane sau în instituțiile școlare; nu frecventează cafenele, pizzerii din cauza surselor financiare limitate (56%), a lipsei unei persoane care i-ar putea ajuta să se deplaseze (48%), accesibilității reduse a drumurilor (11%) etc. În cazul a 1/3 din respondenți, viața socială se reduce la vizite la rude, prieteni, plimbări prin parc, vizite strict necesare la primărie, magazin, oficiul medicilor de familie. 2/3 din persoanele cu dizabilități se consideră parțial sau total izolate (excluse din comunitate), iar o treime – total integrate în comunitate.
84% din persoanele cu dizabilități au participat la alegerile prezidențiale, iar 15 la sută – nu au participat. Fiecare a cincea persoană din cele care nu s-au dus la vot a motivat prin lipsa de accesibilitate la secția de votare sau că nu s-au putut deplasa.
Deși rata de frecventare a școlii de persoanele cu dizabilități este destul de mare, peste 50% din respondenți nu și-au continuat studiile pentru a obține o profesie. 35 la sută din persoanele cu dizabilități au menționat că ei ar fi dorit să-și continue studiile, dar familia nu i-a putut ajuta financiar, au avut probleme de sănătate, nu au avut suport personal etc.
Din persoanele cu dizabilități chestionate, 13% sunt angajate în câmpul muncii oficial, 4% – muncesc pe cont propriu sau ocazional, peste 60 la sută nu sunt angajate, dar în trecut au fost, iar 16% nu muncesc și nu au fost niciodată angajate. Doar fiecare a treia persoană din totalul celor neangajați a manifestat dorința de a se angaja. Barierele în calea angajării sunt: lipsa locurilor de muncă adaptate la propriile necesități, refuzul angajatorilor, abilități de muncă reduse.
Aproape 70 la sută din persoanele cu dizabilități au menționat că au acces la servicii medicale în egală măsură cu ceilalți cetățeni. Totuși, mai bine de 2/3 din cei chestionați au indicat că nu au deloc acces la mijloacele și echipamentele speciale în funcție de nevoi (ochelari, aparate auditive, proteze, cărucioare etc.), la serviciile de recuperare și reabilitare și la foile pentru sanatorii.
Acces la justiție
Gradul de accesare a serviciilor juridice este foarte redus în cazul persoanelor cu dizabilități – mai bine de 95% din respondenți nu au accesat deloc în ultimii 5 ani judecătoria, procuratura, iar 88% nu au accesat poliția. Fiecare a patra persoană a indicat că, dacă a avut de soluționat o problemă de ordin juridic, s-a adresat la primărie.
Aceste date pot fi explicate prin faptul că mai bine de jumătate din persoanele cu dizabilități își cunosc puțin sau foarte puțin drepturile la trai în comunitate, la accesul la justiție, la accesibilitate fizică, la egalitate și nediscriminare, la protecție împotriva violenței, torturii, nediscriminării. 70 la sută din persoanele cu dizabilități consideră că drepturile lor mai curând nu sunt respectate sau deloc nu sunt respectate.
Nivel de discriminare. Mai bine de 40% din respondenți consideră că persoanele cu dizabilități mentale și fizice sunt discriminate frecvent/foarte frecvent în viața de toate zilele. În viziunea lor, persoanele cu dizabilități sunt discriminate frecvent/foarte frecvent în următoarele situații:
- la angajare în câmpul muncii (50%),
- la locul de muncă (41%),
- în instituțiile educaționale (31%),
- în viața politică (26%),
- în instituțiile de drept (26%),
- de către autoritățile publice locale (26%),
- la spital (24%).
Fiecare a treia persoană cu dizabilități a indicat că în ultima perioadă de timp s-a simțit jignită, ofensată, insultată pe motiv de dizabilitate. 8 la sută au menționat că au fost bătuți și alte 8% – că au fost mințiți și deposedați de bunuri. Peste 70% din persoanele ofensate nu s-au adresat nicăieri după ajutor, 12% au spus poliției și 15% – rudelor, vecinilor.
Studiul “Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități” a fost elaborat de către Keystone Moldova, cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Sănătate Publică. Cercetarea de teren a fost efectuată de către compania sociologică CIVIS, pe un eșantion de 1206 de persoane cu dizabilități în vârstă de 18 ani și mai mult, dintre care 1107 locuiesc în comunități și 99 – în instituțiile rezidențiale și servicii de plasament.
Rezultatele cercetării vor fi folosite la elaborarea recomandărilor practice pentru eficientizarea procesului de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova. Recomandările practice vor fi elaborate cu implicarea persoanelor cu dizabilități și experților în domeniu și vor fi înaintate Parlamentului, Guvernului, autorităților publice raionale și locale.