Statul Islamic tocmai a lansat cel mai slab mesaj dintotdeauna

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mesajul lansat săptămâna trecută de un lider al Statului Islamic a fost caracterizat drept „cel mai slab” de până acum, indicând o schimbare de strategie a grupării, după pierderea unor teritorii din autoproclamatul său „califat”.

Abu Mohammad al-Adnani, principalul purtător de cuvânt al grupării teroriste, cunoscută şi ca ISIS sau Daesh, sugerează în mesaj că pierderile teritoriale suferite în Siria şi Irak nu ar avea nicio importanţă în lupta contra Occidentului.

„Noi nu luptăm ca să apărăm un teritoriu, nici să îl eliberăm sau să îl controlăm. Nu luptăm pentru autoritate sau poziţii trecătoare, neînsemnate. Dacă ar fi posibil să prevenim lupta împotriva unui singur combatant, am face acest lucru şi ne-ar scuti de o treabă. Însă Coranul ne cere să luptăm împotriva întregii lumi, fără excepţie”, a spus Adnani în mesajul său audio, redat de Business Insider.

Acest mesaj diferă mult de propaganda făcută anterior de ISIL, când milita pentru păstrarea poziţiilor şi expansiune.

„Crezi tu, America, că înfrângerea este pierderea unui oraş sau pierderea de teritoriu? Am fost noi înfrânţi când am pierdut oraşele din Irak şi ne-am dus în deşert fără să mai avem oraşe sau pământ? Şi am fi noi înfrânţi şi voi victorioşi dacă ne-aţi lua Mosul, Sirt sau Rakka sau chiar toate oraşele şi ne-am întoarce la stadiul nostru iniţial? Cu siguranţă, nu!”, a mai spus liderul.

J.M. Berger, cercetător în cadrul programului privind extremismul de la Universitatea „George Washington”, spune că acesta este „cel mai slab mesaj pe care l-am primit de la ISIL, probabil dintotdeauna”.

El arată că, în mesajele sale anterioare, gruparea îşi prezenta reuşitele pe plan teritorial, în timp ce actualul mesaj este ca o mărturisire că ar urma să piardă noi teritorii.

Mai mult, în timp ce anul trecut ISIL îşi chema adepţii din toată lumea în „califat”, pe care îl prezenta ca pe o utopie islamistă, acum le transmite acestora să rămână în ţările în care se află şi să îi atace acolo pe „necredincioşi”.

Astfel, se vede că este tot mai greu pentru ISIL să se laude în mod credibil că are un teritoriu unde curge lapte şi miere, explică Berger.

Charlie Winter, cercetător la aceeaşi universitate în cadrul unui program privind violenţa şi conflictele transculturale, spune că mesajul nu este deloc surprinzător in contextul pierderilor teritoriale şi, cum „adepţii lor nu sunt tâmpiţi”, era important de transmis.

Winter avertizează însă că ideologia ISIL nu va dispărea odată cu teritoriul.

„Deşi teritoriul este foarte important pentru Statul Islamic, nu cu el încep şi se termină toate. Au ca instituţie un califat şi birocraţia care îl susţine şi ca mesaj utopismul apocaliptic în general. Cu teritoriul îşi argumentează mai bine mesajul, dar acesta nu va dispărea dacă îşi pierd teritoriul”, a spus Winter.

Purtătorul de cuvânt al operaţiunii militare americane contra ISIL, colonelul Steve Warren, anunţa săptămâna trecută că gruparea a pierdut între 30 şi 35 la sută din zonele populate pe care le controla în cadrul „califatului”.

Coaliţia militară contra ISIL condusă de SUA pregăteşte o ofensivă în oraşul sirian Rakka, capitala autoproclamatului „califat”, şi la Mosul, unul dintre principalele oraşe irakiene cucerite de grupare.

Fiindu-i ameninţate aceste centre, ISIL şi-a stabilit o „capitală de rezervă” la Sirt, în Libia. Dar şi în această ţară, gruparea se zbate să se extindă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...