Statistici la frontieră: Un moldovean, deportat din UE, unuia nu i s-a permis să intre în UE, iar altor trei – în Rusia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În decursul săptămânii precedente, 45 de cetățeni străini, dar și 41 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. La trei cetățeni moldoveni nu le-a fost autorizată intrarea în Federația Rusă, iar la un conațional în Uniunea Europeană. Totodată, din UE a fost deportat un cetățean moldovean. Tot pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 298.347 traversări, dintre care un număr mai mare – 150.791 treceri pe sensul de ieșire din Republica Moldova, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 76.753 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule cu numere de înmatriculare moldovenești – 38.630 traversări.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:

  • PTF Leușeni – 57.838 traversări persoane,
  • PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 38.976 traversări persoane,
  • PTF Sculeni – 35.564 traversări persoane,
  • PTF Otaci – 32.414 traversări persoane,
  • PTF Giurgiulești-Galați – 23.925 traversări persoane,
  • PTF Tudora – 17.275 traversări persoane,
  • PTF Cahul – 15.708 traversări persoane,
  • PTF Costești – 12.411 traversări persoane,
  • PTF Criva – 12.047 traversări persoane,
  • PTF Vulcănești – 7.032 traversări persoane.

Cea mai aglomerată zi din săptămâna precedentă a fost ziua de duminică, 2 decembrie, fiind semnalat un flux de 50.164 traversări persoane. Din totalul de traversări un număr mai mare a fost pe sensul de ieșire din țară – 25.966 traversări, cât și înregistrate mai multe treceri ale cetățenilor moldoveni – 29.729 traversări.

În perioada 26 noiembrie – 2 decembrie 2018, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 120 de evenimente, cu documentarea a 124 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:

  • – 25 de încălcări a regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
  • – 38 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
  • – 50 de conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietelor;
  • – șapte tentative de trafic ilicit de bunuri.

Au fost declanșate 180 de consemne, dintre care 11 pe INTERPOL, iar 169 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 41 de procese verbale înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 215.500 și încasarea amenzilor de 105.025 lei.

Poliția de Frontieră atenționează călătorii că din 28 noiembrie, prin punctul de trecere a frontierei „Unguri-Bronnița” (internațional) se permite traversarea mijloacelor de transport, a căror capacitate de încărcare nu depășește 3,5 tone. Punctul de trecere se află la ieșirea din satul Unguri, pe malul râului Nistru, la o distanță de aproximativ 11 km de punctul de trecere Otaci-Moghiliov-Podolsk. Până în prezent punctul de trecere „Unguri-Bronnița” era unul pietonal, se autoriza trecerea frontierei doar cetățenilor Republicii Moldova și Ucrainei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...