Spike Lee, primul cineast de culoare care va prezida juriul Festivalului de Film de la Cannes

by D M
Distribuiti mai departe...

Organizatorii Festivalului de Film de la Cannes l-au desemnat marţi pe Spike Lee în calitate de preşedinte al juriului ediţiei din 2020. Regizorul american va deveni astfel primul cineast de culoare ce va ocupa această funcţie, informează AFP.

Deşi festivalul de pe Croazetă – cel mai mare din lume – a primit deja, în cadrul juriului său principal, artişti americani de culoare, precum regizoarea Ava DuVernay în 2018 şi actorul Will Smith în 2017, desemnarea unui cineast de culoare în fruntea juriului reprezintă o premieră.

„Opinia lui Spike Lee este mai preţioasă ca niciodată”, au declarat Pierre Lescure, preşedintele festivalului, şi Thierry Fremaux, delegatul general, într-un comunicat.

„Când mi-au telefonat pentru a-mi spune că sunt preşedintele juriului (…) nu-mi venea să cred, eram în acelaşi timp fericit, surprins şi mândru”, a reacţionat Spike Lee, în vârstă de 62 de ani. „Sunt onorat să fiu prima persoană din diaspora africană” din Statele Unite care ocupă această funcţie, a adăugat cineastul.

Spike Lee, cineast-far al cauzei negre, a prezentat şapte dintre filmele sale pe Croazetă şi a fost recompensat cu Marele Premiu al Juriului în 2018 pentru „BlacKkKlansman”, un film care relatează povestea unui bărbat de culoare infiltrat în Ku Klux Klan.

Cineastul american, sexagenar şi cu acelaşi look de adolescent etern, şi-a făcut intrarea în Palais des Festivals din Cannes prezentându-şi tatuajele „iubire” şi „ură”, realizate pe mâinile sale, la fel ca personajul jucat de Robert Mitchum în filmul „The Night of the Hunter” (1955).

Filmul „BlacKkKlansman”, pamflet anti-rasist şi profund anti-Trump, i-a adus apoi lui Spike Lee primul său Oscar din carieră într-o categorie competiţională, după Oscarul onorific ce i-a fost atribuit în 2016.

Extrem de bucuros, Spike Lee a sărit în acel moment în braţele actorului Samuel L. Jackson, care i-a înmânat preţioasa statuetă şi a jucat în mai multe dintre filmele sale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...