Spațiul aerian al Belarusului este izolat. Mai multe companii aeriene anunță că avioanele lor nu vor mai tranzita țara

by D M
Distribuiti mai departe...

Companii aeriene europene și nu numai au reacționat la deturnarea de către regimul Lukașenko a unui zbor pentru arestarea unui disident politic – companii precum Air France și Lufthansa au anunțat că avioanele lor nu vor mai trece prin spațiul aerian al Belarusului, relatează Reuters.

Printre companiile care au anunțat că nu vor mai tranzita Belarusul  se numără Singapore Airlines care va modifica traiectoria zborurilor din Europa pentru a evita această țară. Compania anunțat că va continua să urmărească cu atenție situația. 

Companiile europene Air France, Lufthansa, SAS, AirBaltic, KLM și Finnair au anunțat, de asemenea că aeronavele lor nu vor mai zbura prin Belarus și vor găsi rute alternative prin care să evite această țară. 

Liderii europeni au aprobat, luni seara, impunerea de noi sancțiuni împotriva Belarusului, căruia îi cer eliberarea imediată a activistului Roman Protasevici și a prietenei acestuia, Sofia Sapega, arestați duminică în urma deturnării la Minsk, sub un fals pretext, a avionului în care călătoreau pe ruta Atena – Vilnius.

Avioanele companiilor din Belarus nu vor mai avea voie să zboare în spațiul aerian al Uniunii Europene și nici nu vor avea acces pe aeroporturile din UE. 

Regatul Unit a anunțat, de asemenea, că transmite instrucțiuni companiilor britanice pentru a-și opri zborurile în spațiul aerian al Belarusului, dar și că va suspenda permisul de zbor pentru compania națională din această țară, Belavia.

 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.