(SONDAJ) Secolul XXI: Rusia și Indonezia consideră că locul femeilor este în gospodărie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Majoritatea locuitorilor din țările cu economii emergente și din cele aflate în curs de dezvoltare consideră că bărbații din ziua de azi sunt mai implicați ca oricând în creșterea copiilor, mulți fiind de părere că rolul femeilor nu ar trebui să fie limitat la activitățile din gospodărie, conform unui sondaj global publicat marți și citat de Thomson Reuters Foundation.

Aproape 70% dintre persoanele care au răspuns la sondaj consideră că bărbații au o „mai mare responsabilitate în gospodărie și în îngrijirea copiilor” decât au avut vreodată, potrivit rezultatelor unui sondaj în care au fost implicați 18.180 de adulți din 22 de țări, printre care India, Statele Unite, Indonezia, Rusia, Africa de Sud, Turcia, Mexic și Marea Britanie.

Respondenții din India, Argentina și Indonezia s-au arătat cei mai înclinați să declare că bărbații au în prezent mai multe îndatoriri părintești, cei din Rusia situându-se la polul opus, ei fiind cel mai puțin de acord cu această afirmație.

Rezultatele sondajului online mai arată că doar 37% dintre persoane cred că rolul femeilor este acela de a fi „mame și soții bune”. Cele trei țări în care s-au înregistrat cei mai mulți respondenți care au declarat că locul femeilor este în gospodărie au fost Indonezia (76%), Rusia (69%) și India (64%).

Menținerea unui echilibru între muncă și familie reprezintă cea mai mare provocare care le împiedică pe femei să devină parte activă la forța de muncă în țările cu economii emergente și în cele aflate în curs de dezvoltare, potrivit unui studiu recent al Organizației Internaționale a Muncii (OIM). Potrivit acestuia, la nivel mondial, 70% dintre femei și două treimi dintre bărbați ar prefera ca femeile să desfășoare activități plătite.

Un studiu al Forumului Economic Mondial a demonstrat anul trecut că ritmul eforturilor de eliminare a diferențelor între femei și bărbați în privința ocupării forței de muncă a încetinit atât de dramatic în anul anterior încât nu se va putea atinge egalitatea economică dintre sexe în următorii 170 de ani.

Femeile câștigă, în medie, 77% din venitul bărbaților, conform informațiilor OIM, mai arată sursa citată.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...