(SONDAJ) Moldovenii nu mai vor în UE; Uniunea Euroasiatică este mai „atractivă”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Tot mai mulţi moldoveni nu vor ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană, ci dimpotrivă, ar vota pentru aderarea ţării noastre la Uniunea Euroasiatică. Cel puțin asta arată datele relevate de un sondaj realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova.

Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum și ar trebui de ales între aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau Uniunea Euroasiatică, 37,5% din cetăţeni ar vota pro-UE, în timp ce 40,7% pro-UV.

Experții spun că numărul celor care doresc aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană este puțin mai mare în comparație cu luna octombrie curent. Totodată, aceștia spun că numărul mare de moldoveni care vor ca țara să adere la Uniunea Euroasiatică se explică prin faptul că aceștia percep, datorită presei ruse retransmise la Chișinău, că partea de est a Europei este mai stabilă decât UE.

Datele sondajului mai arată că 14,7% dintre cei chestionați nu au putut da un răspuns concret pentru ce ar opta ei în cadrul unui eventual referendum, în creștere cu 3% față de ultimul sondaj din octombrie 2015.

Alți 7,1% din respondenți spun că nu s-ar prezenta la vot, cu 1% mai mult decât în luna octombrie.

Sondajul a fost realizat în perioada 10-21 februarie 2016, pe un eșantion de 1095 de persoane, și are o marjă de eroare de 3%.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...