(SONDAJ) Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, cinci partide ar avea șanse de a ajunge în Parlament

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, aproximativ 60% din respondenți sunt siguri sau absolut siguri că s-ar prezenta la vot, pe când puțin peste 30% probabil s-ar prezenta sau mai degrabă nu vor merge la vot. Astfel, 45,4% din respondenții deciși și-ar da votul pentru PSRM, 15% – pentru PDM, 14,7% – pentru PAS, 9,8% – pentru PPDA și 6% – Partidul „Șor”. Datele se conțin în Barometrul Opiniei Publice (BOP), ediția din noiembrie 2018, realizat de Institutul de Politici Publice.

Potrivit BOP, din totalul respondenților 23% ar vota cu PSRM, cu trei puncte procentuale mai puțin decât în studiul precedent, dat publicității în luna mai. 7,6% ar vota cu PDM, cu 0,6 puncte procentuale mai mult decât în studiul precedent. Cel de-al treilea partid cu șanse să acceadă în parlament este PAS, pentru care ar vota 7,4% din respondenți, cu aproximativ 5 puncte procentuale mai puțin ca în ediția trecută a Barometrului. 35% dintre respondenți nu știu s-au nu au răspuns cu cine ar vota, iar 15,9% nu ar vota pentru nimeni.

Răspunzând la întrebarea deschisă: „Care este personalitatea politică din Moldova în care aveți cea mai mare încredere?”, 53,6% din respondenți au spus nu au încredere în niciun politician, iar 11,6% nu au putut răspunde la această întrebare. 15,6% au încredere în Igor Dodon, 3,3% – Andrei Năstase, 3,2% – în Maia Sandu, 3% – Vladimir Plahotniuc, 2,7% – în Ilan Șor, 3,3% – Pavel Filip. Câte 1,3% au încredere în Renato Usatîi, iar 1% – Vladimir Voronin.

76% dintre respondenți sunt de părere că alegerile în Republica Moldova nu sunt libere și corecte, iar aproximativ 84% consideră că Moldova nu este guvernată de voința poporului.

Potrivit analistului politic Victor Ciobanu, încrederea mare în PSRM, dar și în liderul informal al socialiștilor, președintele Igor Dodon, se menține pe fonul existenței unui electorat stabil de stânga, care reprezintă nu neapărat pensionarii sau rusofonii. Analistul politic Igor Boțan a remarcat că, de la alegerea lui Igor Dodon în calitate de președinte al țării, acum doi ani, încrederea în el scade încet, dar sigur. Căderea PAS și PPPDA în sondaje și creșterea ratingului PDM, potrivit lui Igor Boțan, este influențată de potențialul mai mare de mobilizare a anumitor partide, care au mai multe resurse. Campania electorală va conta însă foarte mult în lupta pentru peste 30% din cetățenii indeciși.

Sondajul a fost efectuat în perioada 9-23 noiembrie, pe eșantion de 1.115 persoane din 82 de localități, reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova, cu excepția regiunii transnistrene. Eroarea maximă este +/-3%.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...