Snowden: Agenţia Naţională Americană pentru Securitate distruge Internetul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul consultant al NSA (Agenţiei Naţionale Americane pentru Securitate), Edward Snowden, a apărut, ieri, pentru prima oară, în faţa publicului american, cu ajutorul unui ecran interpus, relatează AFP, citată de realitatea.net.

În faţa unui auditoriu de circa 3.000 de persoane, reunite într-o sală din Austin, Texas, Snowden a ţinut să se refere, în special, la posibilităţile de criptare a informaţiilor, care ar trebui să fie ameliorate şi făcute mai simple pentru utilizatori.

Snowden a denunţat și „eşecurile uriaşe” care se produc în materie de informaţii. „Dacă nu am petrece atâta timp să supraveghem oamenii, am putea prinde suspecţii”, a spus acesta, oferind drept exemplu atentatul comis în aprilie, la maratonul din Boston.

Aflând despre intervenţia virtuală a lui Edward Snowden, un republican din Camera Reprezentanţilor a SUA, Mike Pompeo, a trimis o scrisoare organizatorilor, pentru a le cere să „retragă invitaţia” făcută acestui „trădător şi infractor de drept comun”, care a furat documente militare şi trebuie să dea socoteală în faţa justiţiei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...