Sistemul mixt – votat! 74 de deputaţi PD, PSRM şi PPE au susţinut proiectul fără dezbateri şi întrebări

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Modificarea sistemului electoral s-a produs. 74 de deputaţi ai Partidului Democrat, Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, grupului Popular European, au votat pentru adoptarea în a doua lectură şi ultima a proiectului de lege.

Proiectul privind modificarea sistemului electoral a fost „discutat” primul în cadrul şedinţei de astăzi. După anunţarea acestuia, fracţiunea PCRM a anunţat că
„nu doreşte să pparticipe la uzurparea puterii în stat” şi, în semn de protest, părăseşte sala de şedinţe. Puţin mai înainte, fracţiunea PCRM a solicitat ca proiectul să nu fie inclus în ordinea de zi, iar dacă va fi inclus, votul să fie nominal, astfel ca „ţara să-şi cunoască eroii”. Ambele solicitări însă au fost respinse de majoritatea parlamentară.

Totodată, deputatul Tudor Deliu a solicitat, din numele fracţiunii PLDM, o pauză de 30 de minute. Deşi era obligat să o acorde, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a menţionat că aceasta va fi acordată după ce va fi prezentat raportul Comisiei juridice la acest subiect „deoarece a fost anunţată prezentarea raportului”. Astfel, şi fracţiunea PLDM a părăsit sala de şedinţe, aşa cum au făcut şi deputaţii PL.

Astfel, după „audierea” raportului de la tribuna Parlamentului, contrar practicii anterioare când se anunţa o oră de vot şi deputaţii votau mai multe proiecte odată, Andrian Candu a supus imediat votului proiectul de lege. Pentru acesta au votat 74 de deputaţi din totalul de 77 prezenţi în sală, fără ca vreunul din aceştia să aibă vreo întrebare la raportor.

Şedinţa Parlamentului a început cu 98 de deputaţi prezenţi în sală.

Amintim că, potrivit proiectului, 50 de deputați urmează a fi aleși în circumscripția națională, iar alți 51 în circumscripții uninominale. Circumscripții uninominale ar trebui să cuprindă 55.000 – 60.000 de alegători.

În actuala redacție, proiectul prevede formarea circumscripțiilor de către o Comisie specială instituită de Guvern, din care vor face parte reprezentanți ai societății civile, partidelor parlamentare și extra-parlamentare, reprezentanți ai minorităților naționale, mediului academic, experți etc. Informația despre circumscripțiile electorale va fi publicată în „Monitorul Oficial” cu 1 an înainte de alegeri.

În proiect nu se specifică însă câte circumscripții vor fi deschise peste hotare și nici în Transnistria, acest lucru fiind lăsat la latitudinea Guvernului. 

Totodată, pragul electoral rămâne neschimbat, la 6% pentru partidele politice și 8% pentru blocurile electorale.

Deputatul în circumscripția uninominală va fi ales într-un singur tur

Poate cea mai importantă prevedere din actualul proiect vizează felul în care vor fi aleși cei 51 de deputați din circumscripțiile uninominale.

Astfel, „candidatul pentru funcţia de deputat în Parlament în circumscripția uninominală se consideră ales dacă a obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate”. Nu contează procentul acumulat de un candidat, acesta putând ajunge deputat chiar și dacă este votat de 10% sau mai puțin din alegători.

Turul 2 nu va exista nici măcar dacă doi candidați de pe primul loc vor avea număr egal de voturi. Deputatul urmează astfel a fi decis prin tragere la sorți.

De asemenea, toți candidații pentru funcția de deputat vor trebui să prezinte un certificat de integritate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...