Sistemele solare binare, sisteme formate în jurul unei perechi de stele, oferă condiții mai bune pentru apariția și dezvoltarea vieții pe planetele și lunile acestor planete decât sistemele solare de tipul celui din care face parte și Pământul, cu o singură stea, conform unui nou studiu, informează SPACE.com.
Stele binare își atenuează reciproc radiațiile emise și își temperează una alteia vântul solar, oferind astfel un mediu mai potrivit pentru apariția vieții și o zonă de aur mai extinsă în care poate apărea viață. Zona de aur este regiunea aflată la distanța potrivită față de stea/stele pentru ca apa să se mențină în stare lichidă (suficient de cald pentru ca apa să nu înghețe, dar și suficient de răcoare pentru a nu se evapora).
„Cele două stele (din sistemele binare) se calmează reciproc”, a precizat Paul Mason, astrofizician la Universitatea Texas din El Paso, în cadrul unui interviu oferit revistei Astrobiology. Mason a prezentat rezultatele acestui studiu ce a fost realizat pe baza datelor adunate de telescopul spațial Kepler, aparținând NASA.
Deși, până în prezent, a fost confirmată existența a peste 1.000 de exoplanete, deocamdată astronomii nu au confirmat descoperirea niciunei exoluni (satelit natural orbitând în jurul acestor exoplanete așa cum Luna orbitează în jurul Pământului). Mai mulți oameni de știință, printre care și Paul Manson, încearcă să determine prin calcule matematice și simulări computerizate ce sisteme solare ar putea conține și sateliți naturali pe care să existe viață.
Stelele tinere sunt de obicei și foarte active și se rotesc extrem de repede, trimițând în spațiu radiații și valuri de particulele puternic ionizate care compun vântul solar. Aceste radiații pot face ca planetele și sateliții acestora aflați prea aproape de stelele în cauză să nu poată găzdui forme de viață. Un sistem binar de stele foarte apropiate una de cealaltă duce la micșorarea acestor efecte negative, pe măsură ce cele două stele se rotesc sincronizat.
Există mai multe tipuri de sisteme solare binare. În unele astfel de sisteme distanța dintre cele două stele este extraordinar de mare, astfel încât o planetă aflată pe orbita uneia dintre stele se comportă ca o planetă dintr-un sistem cu o singură stea. În alte sisteme binare cele două stele pot fi extraordinar de apropiate, sincronizându-și mișcările de rotație și rămânând apoi sincronizate timp de miliarde de ani.
Echipa lui Paul Mason s-a concentrat asupra perechilor de stele foarte apropiate, care efectuează orbite complete una în jurul celeilalte în intervale de timp de cel puțin 10 și cel mult 60 de zile terestre, și având în același timp planete care orbitează în jurul ambelor stele. Acestea sunt numite sisteme circumbinare. Cele două stele, aflate la distanță relativ mică una față de cealaltă, exercită una asupra celeilalte puternice forțe mareice care au ca efect reducerea vitezei de rotație în jurul propriei axe, precum și reducerea intensității vântului stelar și a ejecțiilor de radiații. Vântul stelar, spre exemplu, poate distruge complet atmosfera unei planete, lăsând-o expusă unui bombardament constant de radiații care ar face imposibilă existența vieții.
În același timp, strălucirea combinată a celor două stele împinge limitele zonei de aur în care poate exista apa sub formă lichidă dincolo de frontiera acestei zone într-un sistem solar cu o singură stea.
Conform lui Paul Mason, dacă Soarele ar fi avut o stea companion, sistemul nostru planetar ar fi arătat cu totul altfel. Spre exemplu, apa care s-a evaporat din atmosfera planetei Venus ar putea fi încă prezentă pe această planetă care ar fi fost locuibilă. Chiar și Pământul ar fi arătat ca o cu totul altă planetă.
„Pământul ar fi fost o planetă mult mai bogată în apă dacă am fi făcut parte dintr-un sistem solar binar”, a susținut el.
Confrom cercetătorilor, dacă cel puțin o stea din cele două care formează un sistem binar este din categoria Soarelui, atunci șansele să existe condiții pentru apariția vieții pe planetele din jurul celor două stele și pe lunile acestora sunt substanțial mai mari.
Noul telescop spațial ceva fi lansat de NASA în octombrie 2018, James Webb Space Telescope (JWST), va fi un instrument ideal pentru a continua căutarea exoplanetelor începută de telescopul Kepler dar și pentru a căuta sateliți naturali în jurul acestor planete.
Descoperirea acestor exoluni ține însă în bună parte și de noroc și de dimensiunea lor. Dacă lunile mari, de dimensiuni apropiate de cea a Pământului sunt obiecte comune în Univers, atunci vor putea fi descoperite cu ajutorul telescoapelor Kepler și James Webb. Dacă însă majoritatea lunilor sunt obiecte mici, așa cum sunt cele de pe orbitele planetelor Neptun și Uranus, atunci s-ar putea să nu le descoperim niciodată.
Dacă însă lunile de dimensiuni mari sunt suficient de răspândite în Univers, Paul Mason este convins că cele mai ospitaliere pentru viață fac parte din sisteme solare binare.