Sindromul „hrenova”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Îmi amintesc de zilele în care lucram la parlamentul R.Moldova, în calitate de consultant într-una dintre comisiile parlamentare. Statutul nostru de funcționari publici (am depus și ”jurământ”, ca să ne înțelegem) ne obliga, informal, să ne împăcăm bine cu toată lumea și să ne îndeplinim cât mai eficient sarcinile din fișa de post. Dar pentru că în legislație existau lacune și contradicții privind măsura libertății noastre, fiecare dintre noi improviza cum știa mai bine și cum îi spunea conștiința. Iar fix în privința treburilor etno-lingvistice, conștiința mea îmi spunea ceea ce știți și voi: limba oficială a RM este româna, prin urmare era suficient să vorbești românește la serviciu pentru a-ți îndeplini cu succes îndătoririle.

Evident, dacă intram în contact cu vreun anglofon, francofon sau rusofon care nu era originar din RM, vorbeam cu el în engleză, franceză sau rusă, după caz. Și era absolut normal, având în vedere că aveam trecut în CV că vorbesc cele 3 limbi străine, fapt care, teoretic, m-a ajutat la angajare. De multe ori, însă, eram contactați de moldoveni rusofoni, care refuzau să vorbească românește, iar unii dintre ei chiar insistau să le vorbim rusește. Reacția mea și a unora dintre colegi era următoarea: dacă nu vreți să vorbiți românește, rămâneți la rusă, dar nu încercați să ne obligați să vorbim și noi tot în rusă. Reacționau țâfnos de cele mai multe ori, dar le trecea până când ne apelau cu următoarea ocazie. Așa am întins-o aproape un an jumătate și n-a pățit nimeni nimic. La ședințele comisiei, însă, fiecare deputat vorbea cum îi venea, în rusă, sau română (unii îi spuneau ”moldovenească” sau ”de stat”, desigur). Mai invitam din când în când stakeholderi din afară pentru a se adresa membrilor comisiei, care făceau la fel: vorbeau cum le venea.

Iar lucrurile mergeau, deși fără tensiuni și cu ceva mai multă încredere reciprocă, ar fi mers mai bine. Scandaluri nu au fost niciodată, deși, dacă am fi avut jurnaliști la fiecare ședință, sigur ar fi putut stoarce niște subiecte de știri despre ”tensiunile din ședința comisiei parlamentare”. Nu spun că nu era tensiune pe subiecte identitare, doar că aceasta izbucnea foarte rar, deputații adoptând mai degrabă o atitudinea reciproc împăciuitoare și umoristă. Trist, dar adevărat și totodată reprezentativ pentru societatea în care trăim. Deși simțim deoseori că ne este lezată demnitatea națională/culturală/identitară/etnică (sau ziceți-i cum vreți), rareori avem tăria de a ne apăra punctul de vedere. Argumentat, cu tact, fără agresivitate și lipsă de respect față de ființele umane din fața noastră. Din propriile mele experiențe, unul dintre motive este că rareori ai cu cine, întrucât nici rusofonii moldoveni nu sunt cei mai buni comunicatori, sau cei mai răbdători indivizi din lume. De fapt, trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că e o problemă comună de comunicare, care-și are rădăcinile în sute de ani și de evenimente care și-au lăsat amprentele în conștiințele noastre, ale tuturor. Și nimeni nu s-a ocupat la modul serios și programatic de remedierea acestor răni deschise care, iată, sunt zgândărite cu efect la fiecare pas.

Tocmai de aceea, a veni acum cu o declarație precum a fost cea a tovarășei Hrenova, este o dovadă de iresponsabilitate și de lipsă de respect față de toți cetățenii RM, nu doar față de majoritatea românofonă. De cealaltă parte, deputații cu o identitate națională mai pronunțată n-au avut cum să nu se revolte. Este păcat că rusofonii din parlament n-au reacționat și ei în virtutea calității lor de aleși ai poporului. Ar fi putut, de exemplu, să-și roage colega de fracțiune/majoritate parlamentară informală să-și demonstreze cunoștințele de limbă română acumulate timp de 2 ani de studii urmați (după cum ea însăși ni s-a confesat). Sau, ar fi putut să-i amintească de faptul că întregul său partid al socialiștilor ”iubește Moldova”, aceea plină de moldoveni românofoni și al cărei popor îl reprezintă tovarășa, deși s-a născut în Rusia. Dar n-a zis nimeni nimic, pentru că deputații noștri au prostul obicei de a ne reaminti că ei nu sunt cu nimic mai buni decât majoritatea celor care i-au ales; și pentru că ei știu că puțini dintre ei pot vorbi corect oricare dintre limbile acestei minunate lumi. Inclusiv rusa. Mai toți au câte o muscă pe căciulă și e normal ca ”muscoșii” să se țină aproape unii de ceilalți.

Iar până când noi toți le vom permite unor personaje ca Hrenova să fie alese în funcții de demnitate publică, sau fie și în fruntea unor asociații de relicve ale defunctului imperiu sovietic (de ex: Asociația pentru protecția drepturilor veteranilor și invalizilor „Echitate”), vom suferi cu toții de sindromul ”hrenova”, acela care ne face să băgăm gunoiul sub preș și să ne prefacem că nu miroase.

Tudor Cojocariu


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...