Simona Halep, prima victorie la Australian Open

by D M
Distribuiti mai departe...

Simona Halep a învins-o marți pe jucătoarea americană Jennifer Brady cu 7-6, 6-1 și s-a calificat în turul secund al turneului Australian Open, scrie rfi.ro.

Numărul 3 mondial a început perfect, chiar dacă o ușoară accidentare i-a dat bătăi de cap.

„A fost un meci dificil. Am mai jucat acum câteva luni și am ajuns până la setul decisiv. Mă bucur că am trecut de acest meci, aștept turul următor. Mă simt foarte bine în Australia, îmi place să joc aici.

În setul al doilea mi-am găsit ritmul mai bine, am reușit s-o plimb mai mult pe teren. Am fost mai puternică și m-am descurcat mai bine în setul secund. E foarte bine că îl am pe Darren înapoi echipa mea”, a spus Halep, la finalul partidei cu Brady.

Confruntarea de pe Margaret Court Arena a durat o oră și 36 de minute.

În 2017 Simona a fost finalistă la Australian Open, când a pierdut în faţa danezei Caroline Wozniacki, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4. Anul trecut ea a fost eliminată în optimi de Serena Williams, scor 6-1, 4-6, 6-4.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...