Simona Halep, în finala Roland Garros!!!

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Simona Halep a ajuns în finala turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, după ce a trecut în semifinale, în două seturi, de nemțoaica Andrea Petkovic.

Simona, a 4-a jucătoare a lumii, a dominat clar primul set, în care a servit excelent și nu i-a acordat decât două game-uri adversarei.

Situația s-a complicat în cel de-al dolea set, când Petkovic a făcut primul break, la scorul de 2:1 în favoarea sa. Simona a revenit și a egalat la 3. Mai departe s-a mers cap la cap până la tiebreak, când românca s-a impus la 4.

Este cea mai mare performanță reușită de o jucătoare din România la un turneu de Mare Șlem din 1980, când Virginia Ruzici a atins finala tot la Roland Garros, fiind învinsă atunci de Chris Evert.

Dacă Simona se va impune și în finala de sâmbătă, împotriva Mariei Șarapova, ar egala cea mai mare performanță reușită vreodată de o tenismenă din România. Aceeași Ruzici s-a impus în 1978, tot pe zgura pariziană.

Până acum, Halep s-a întâlnit de 3 ori cu Șarapova, dar a pierdut de fiecare dată. Ultima întâlnire dintre cele două a fost pe 11 mai, în finala turneului de la Madrid, când rusoaica a câștigat trofeul după 3 seturi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...