Simona Halep, avans uriaș față de locul secund în clasamentul WTA după victoria de la Roland Garros

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul I mondial în clasamentul WTA, a câștigat sâmbătă primul său turneu de Mare Slam, întărindu-și astfel poziția de lider mondial. Astfel, campioana de la Roland Garros a început săptămâna cu numărul 32 pe locul I WTA, cu 7.970 de puncte, în clasamentul dat publicității luni.

Ea are un avans de 1.226 de puncte față de daneza Caroline Wozniacki, clasată pe locul 2. Finalista RG, americanca Sloane Stephens a urcat de pe locul 10 pe locul 4, cel mai bun din carieră, cu 5.463 de puncte. Fosta campioană, letona Jelena Ostapenko, a ieşit din Top 10, după ce a fost eliminată în turul I la ediţia recent încheiată, relatează news.ro.

Ostapenko a coborât de pe locul 5 pe 12, cu 3.392 de puncte.

Şase românce sunt în primele 60 de jucătoare din lume.

Mihaela Buzărnescu este a doua jucătoare română cel mai bine clasată în această săptămână, pe locul 30, cu 1.543 de puncte, în urcare trei poziţii. Buzărnescu a ajuns pe cea mai bună poziţie din carieră după ce a jucat în optimile French Open.

Irina Begu a urcat de pe locul 40 pe 35, cu 1.365 puncte, iar Sorana Cîrstea a coborât o poziţie, până pe locul 50, cu 1.065 de puncte,

Monica Niculescu a urcat, de pe locul 60 pe 58, cu 956 de puncte, la fel Ana Bogdan, de pe 66 pe 59, cu 931 puncte, cel mai bun loc din carieră.

Cea mai spectaculoasă ascensiune a avut-o Alexandra Dulgheru, care a ajuns în turul al doilea la RG, după ce a jucat calificări. Ea a urcat 34 de poziţii, până pe locul 125, cu 483 de puncte. Irina Bara a urcat şi ea, de pe 175 pe 167, cu 344 de puncte, iar Alexandra Cadanţu a ieşit din Top 200, după ce a coborât 57 de locuri, de pe 191 pe 248, cu 211 de puncte. Ea a pierdut punctele aferente finalei jucate anul trecut la Bol, Croaţia.

În Top 10 WTA, ucraineanca Elina Svitolina, eliminată în turul al III-lea al RG de Buzărnescu, a coborât pe locul 5 de pe 4, la fel Karolina Pliskova din Cehia, de pe locul 6 pe 7. Jucătoarea franceză Caroline Garcia a urcat de pe locul 7 pe 6, cel mai bun din carieră. În Top 10 a pătruns şi americanca Madison Keys, semifinaistă la French Open.

Primele zece locuri în clasamentul WTA de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Simona Halep (România) 7.970 de puncte;

2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.745;

3. Garbine Muguruza (Spania) 6.550;

4. Sloane Stephens (SUA) 5.463.

5. Elina Svitolina (Ucraina) 5.305;

6. Caroline Garcia (Franţa) 4.970;

7. Karolina Pliskova (Cehia) 4.685;

8. Petra Kvitova (Cehia) 4.610;

9. Venus Williams (SUA) 3.971;

10.Madison Keys (SUA) 3.536.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...