Serviciu nou pentru locuitorii din sudul Republicii: 903, 902 și 901 s-au unit într-un dispecerat comun

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

De astăzi, a devenit complet funcțional dispeceratul comun al Serviciilor 903, 902, 901 din orașul Cahul. Aspectele tehnice și cele care vizează organizarea activității dispeceratului au fost soluționate pozitiv.

Astfel, apelurile de urgență din raioanele Cahul, Taraclia, Cantemir și Leova vor fi preluate și gestionate dintr-un singur loc, ceea ce va spori viteza de reacție și va asigura conlucrarea eficientă între Serviciile 903, 902 și 901, în situațiile de urgență.

Lucrătorii medicali ai Serviciului 903 din cadrul dispeceratului comun vor avea sarcina de a prelua solicitările de urgență și de a le transmite echipelor de asistență medicală urgentă, iar în caz de necesitate, vor menține o conlucrare strânsă cu Serviciile 901 și 902.

Un dispecerat comun al Serviciilor de intervenție mai există la UTA Găgăuzia și în zona de nord a republicii. În viitorul apropiat, se preconizează implementarea unui dispecerat comun în zona centrală a țării.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...