Serena Williams a fost amendată după scandalul din finala US Open

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams a fost sancționată cu o amendă de 17.000 de dolari în urma celor trei avertismente primite în finala feminină a turneului US Open, sâmbătă, la New York.

Ea a primit această amendă după ce s-a certat cu arbitrul de scaun şi l-a făcut pe acesta „hoţ”⁣, potrivit raportului întocmit de organizatori, relatează agenţiile internaţionale de presă, conform Agerpres.

În finala pierdută în faţa japonezei Naomi Osaka (6-2, 6-4 pentru aceasta), Serena Williams a fost avertizată pentru primirea de indicaţii din partea antrenorului său, pentru ruperea rachetei şi pentru adresarea de insulte. Primul avertisment a fost însoţit de o amendă de 4.000 de dolari, al doilea de 3.000 de dolari, iar ultimul de 10.000 de dolari.

Totul a început când Serena a primit avertismentul pentru indicaţii venite în partea antrenorului, lucru interzis la turneele de Mare Şlem, în debutul setului al doilea la 1-0 şi 40-15 pe serviciul japonezei Osaka.

După aceea a avut loc o discuţie aprinsă în mai multe episoade cu arbitrul portughez Carlos Ramos.

„Nu trişez pentru a câştiga, prefer mai bine să pierd”, s-a apărat Serena Williams (36 ani). „Este incredibil. Nu am primit „indicaţii” (coaching). Nu am trişat niciodată în viaţa mea. Îmi datorezi scuze”, i-a spus americanca arbitrului.

La al doilea avertisment, primit după ce şi-a rupt racheta, în urma unui break realizat de adversară, acţiune ce i-a adus o penalizare de un punct, Serena şi-a ieşit din minţi. „Este un atac personal. Greşeşti. Nu vei mai arbitra niciodată un meci al meu. Îmi datorezi scuze. Eşti un mincinos”, a acuzat Serena.

„Eşti un hoţ. Mi-au furat un punct”, a continuat ea, iar în acel moment arbitrul i-a aplicat şi al treilea avertisment, sinonim cu un ghem pierdut, o sancţiune rară la acest nivel.

Peste alte două ghemuri meciul s-a încheiat cu victoria japonezei, iar Williams şi-a văzut eşuată tentativa de a egala recordul absolut de titluri de Mare Şlem (24).


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...